Sport

A căzut de pe bicicletă și se retrage din fotbal. Vește șoc despre fotbalistul cu 48 de selecții la echipa națională

Fotbalistului i s-a făcut rău, în timpul unor banale teste medicale, și-a pierdut cunoștința, iar medicii cred că nu mai poate juca fotbal la nivel înalt
12.11.2025 | 07:19
A cazut de pe bicicleta si se retrage din fotbal Veste soc despre fotbalistul cu 48 de selectii la echipa nationala
Oscar (stânga) e nevoit să pună capăt carierei profesioniste, din cauza unor probleme medicale FOTO X
ADVERTISEMENT

Cariera lui Oscar dos Santos Emboaba Júnior, fost jucător al lui Chelsea, este în mare pericol. La doar 34 de ani, el este aproape de retragerea din fotbal, după ce i-a fost descoperită o problemă cardiacă, care se dovedește mai gravă decât se părea.

Brazilianul Oscar, fost la Chelsea, și-a pierdut cunoștința pe bicicletă

Aceasta a fost descoperită la Barra Funda, un centru de antrenament al actualei sale echipe, Sao Paulo, în timpul examinărilor medicale la care sunt supuși periodic fotbaliștii. Oscar nu s-a simțit bine în timp ce pedala pe bicicletă și și-a pierdut cunoștința.

ADVERTISEMENT

A fost imediat tratat de medici, care au reușit să-l stabilizeze, și transferat cu ambulanța la spitalul Einstein Israelita. Nu există momentan un verdict clar în ceea ce privește diagnosticul său, fotbalistul rămânând sub supraveghere de specialitate.

Acesta nu este primul episod de acest tip pe care îl suferă Oscar. De fapt, el a fost monitorizat de club timp de câteva luni din cauza unei probleme cardiace care a apărut în august, după ce a suferit o fractură de vertebre într-un meci împotriva lui Corinthians.

ADVERTISEMENT

Brazilienii scriu că Oscar va pune capăt fotbalului profesionist

Din acest motiv, a apărut deja informația că el își va rezilia actualul contract cu Sao Paulo, care e valabil până în decembrie 2027. Cel mai probabil, Oscar va pune capăt carierei profesioniste, deși are doar 34 de ani.

ADVERTISEMENT

Clubul din Sao Paulo a dat un comunicat privitor la starea fotbalistului, în care precizează că “în timpul testelor efectuate marți dimineață, la SuperCT, ca parte a pregătirii pentru presezonul 2026, sportivul Oscar a prezentat un incident cu modificări cardiologice, fiind asistat rapid de profesioniștii clubului și de echipa medicală a Spitalului Einstein Israelita, care au fost prezenți la fața locului”.

Brazilienii mai precizează că “ulterior, jucătorul a fost transferat la spital, unde se află în prezent în stare stabilă și rămâne sub observație pentru teste suplimentare pentru clarificarea diagnosticului. Conform procedurii obișnuite și cu respectarea vieții private a jucătorului, noi informații vor fi eliberate de îndată ce vor apărea știri de la echipa medicală”.

ADVERTISEMENT

Oscar a fost cel mai bine plătit fotbalist din Asia

Oscar are 48 de selecții la echipa națională a Braziliei. El s-a întors în țara natală după cinci ani petrecuți la Chelsea și alți șapte în care a jucat în China, la Shanghai Port. Anterior, el jucase la Sao Paolo și Internacional.

Chinezii de la Shanghai Port au plătit pentru el 60 de milioane de euro, atunci când l-au luat de la Chelsea. A fost un record pentru fotbalul Asiatic. Oscar a devenit atunci, în 2017, unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lume și lider pe piața asiatică. Fotbalistul a avut un salariu de 20 de milioane de lire sterline pe an. Ulterior, în 2019, angajamentul său a fost reînoit, iar Oscar a avut un salariu de 24 de milioane de lire sterline pe an.