Dezbaterea publică din ultimele zile a fost dominată de controversa aducerii în ţară a fiicei lui Victor Ponta. Fostul premier a acuzat-o pe ministrul de externe Oana Ţoiu că a intervenit personal pentru ca aceasta să fie dată jos din autocarul care o ducea pe Irina Ponta la aeroport.
Ministerul de Externe a transmis că numele Irinei Ponta nu figura pe lista consulară cu persoanele care trebuiau duse în Oman, de urmau să fie repatriate cu avionul, dar asta nu a fost de natură să liniştească apele. Mai mult, PSD, prin vocea preşedintelui Sorin Grindeanu, i-a cerut luni premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la MAE, pentru a vedea exact cum au stat lucrurile.
Subiectul repatrierii Irinei Ponta din Orientul Mijlociu a fost dezbătut şi în cadrul podcastului „Profeţiile lui Mitică”. Dumitru Dragomir, care a trecut peste conflictele din trecut pe care le-a avut cu fostul premier, a făcut câteva comentarii în legătură cu acest scandal. „Victor Ponta mi-a făcut foarte mult rău. M-am împăcat cu el şi l-am iertat. Dar niciodată în viaţa mea nu m-aş fi legat de copii lui Ponta.
Nu ştiu cât adevăr este acolo, dar dacă cineva i-a oprit fata fiindcă o cheamă Ponta asta este o mare nesimţire şi o mare mizerie. De copii nu te atingi! De neveste, indiferent ce fel de neveste au fost şi sunt, nu te atingi”, a spus Oracolul de la Bălceşti. „Oricât ar fi fost Victor de vinovat, politic vorbind, nu te atingi de copiii lui! Mai ales de o fată!”, a adăugat el.
Legat de faptul că Oana Ţoiu a evitat să dea un răspuns clar dacă a intervenit pentru a o da jos din avion pe fiica lui Victor Ponta, Mitică Dragomir a spus: „N-a vrut să mintă. N-are diplomaţie!”. Totuşi, el s-a ferit s-o acuze direct pe şefa diplomaţiei române în acest caz. „Fapta este incalificabilă! Mie îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat copilului lui Ponta, dar nu m-apuc să fiu procuror, pentru că nu ştiu speţa”, a mai spus fostul şef al LPF.
În schimb, social-democraţii sunt hotărâţi să nu lase lucrurile aşa, iar Sorin Grindeanu a solicitat ca ministrul Oana Ţoiu şi consulul României în Emiratele Arabe unite să fie audiaţi în Parlament, în comisiile de resort.„Dați-mi voie să vă spun că e regretabilă situația în care a fost pus un copil, indiferent cum se numește acel copil. Sunt tată și nu doresc niciunui părinte să stea cu sufletul la gură din teamă pentru siguranța copilului său. Totodată, vă spun cu toată fermitatea că sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat liderul PSD.