Fotbal international

A fost ales cel mai bun portar al CM 2022, dar și-a pus lumea în cap. Gestul lui Emiliano Martinez care i-a iritat pe fani. Video

Emiliano Martinez a fost eroul Argentinei în finala Cupei Mondiale din Qata, însă portarul „pumelor” i-a iritat pe fani după gestul făcut la premiere.
19.12.2022 | 10:21
A fost ales cel mai bun portar al CM 2022 dar sia pus lumea in cap Gestul lui Emiliano Martinez care ia iritat pe fani Video
Emiliano Martinez a săvârșit un gest controversat după ce a primit „Mănușa de Aur”. Sursă foto: Twitter.
ADVERTISEMENT

Argentina nu i-a permis Franței să își apare trofeul mondial cucerit în 2018. Formația lui Lionel Scaloni s-a impus la loviturile de departajare și a câștigat al treilea titlu mondial din istorie. Eroul din poarta campioanei mondiale, Emiliano Martinez, a făcut un gest controversat care i-a iritat pe fani după ce a fost numit cel mai bun goalkeeper din Qatar.

Emiliano Martinez a primit premiul de cel mai bun portar la CM 2022, dar și-a supărat fanii

Emiliano Martinez a fost unul dintre jucătorii decisivi în drumul Argentinei spre obținerea Cupei Mondiale. Portarul lui Aston Villa a parat câte două lovituri de departajare în meciul cu Olanda din sferturi și în marea finală cu Franța.

ADVERTISEMENT

La finalul meciului cu echipa „Cocoșului Galic”, Emiliano Martinez a primit trofeul de cel mai bun portar al Campionatului Mondial din 2022. După ce și-a revendicat trofeul, fotbalistul în vârstă de 30 de ani a avut un gest controversat

Portarul a luat trofeul, l-a dus spre zona intimă și și-a îndreptat direcția spre partea de stadion în care se aflau fanii francezi. Evoluțiile fotbalistului au fost umbrite de reacția de la finalul partidei și a provocat foarte multe comentarii negative.

ADVERTISEMENT

„Dibu” Martinez, eroul Argentinei în finala Campionatului Mondial

Emiliano Martinez a repetat în finală performanța înregistrată în partida cu Olanda. În sferturi, fotbalistul lui Aston Villa a apărat două lovituri de la 11 metri contra batavilor și s-a calificat cu Argentina în semifinalele Cupei Mondiale din Qatar.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 30 de ani, Emiliano Martinez nu a luat gol în două rânduri în meciul cu Franța la loviturile de departajare și a câștigat, în premieră, Cupa Mondială cu naționala Argentinei.

Mai mult decât atât, goalkeeperul a avut o intervenție salvatoare în finalul celor 120 de minute, când Kolo Muani a scăpat singur. Portarul a avut un reflex spectaculos și a reușit să respingă mingea din șpagat.

ADVERTISEMENT

Emiliano Martinez, savuros după câștigarea Cupei Mondiale alături de Argentina: „Suntem făcuți să suferim”

Portarul Argentinei a radiat de fericire după câștigarea Cupei Mondiale 2022, izbucnind în plâns la finalul partidei cu Franța. „Noi am controlat partida, dar cu două goluri rapide au revenit la scor. Ei au tras de trei ori şi au înscris trei goluri. Eu cred că aş fi putut face mai mult, poate aş fi putut salva primul gol, dar apoi am fost bine. Am trăit loviturile de la 11 m liniştit. 

 Nu îmi imaginam niciodată momentul ăsta, nu-mi imaginam că voi ţine Cupa în braţe. Noi suntem născuţi să suferim, noi argentinienii suntem aşa. Noi vom fi eterni cu ce am reuşit să facem. Suntem în vârful lumii, cred că meritam”, a declarat Emiliano Martinez.

Tags: