News

A fost amplasat primul refugiu montan în Munții Bucegi. Ce dotări are adăpostul situat pe traseul spre Vârful Omu

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat montarea primului refugiu montan din Munții Bucegi. Ce vor găsi drumeții în adăpost.
22.08.2025 | 14:57
A fost amplasat primul refugiu montan in Muntii Bucegi Ce dotari are adapostul situat pe traseul spre Varful Omu
Primul refugiu montan din Munții Bucegi a fost montat cu ajutorul unui elicopter Black Hawk. Sursa foto: Facebook/ DSU
ADVERTISEMENT

A fost amplasat primul refugiu montan din Munții Bucegi. Acesta se află pe traseul spre Vârful Omu, la intrarea în Cerdacul Văii Cerbului. Refugiul amplasat deja în Munții Bucegi este primul dintre cele 12 planificate.

A fost montat primul adăpost montan din Munții Bucegi

A fost montat primul adăpost din seria „Refugiu de Speranță” în Munții Bucegi. Situat la altitudinea de 2.350 de metri, acesta este primul container amplasat dintr-o serie de 12. Refugiul se află la intrarea în Cerdacul Văii Cerbului, iar pentru instalarea lui a fost necesară folosirea unui elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., în colaborarea cu Salvamont Prahova.

ADVERTISEMENT

Primul adăpost montan a fost amplasat în Munții Bucegi pentru a veni în ajutorul persoanelor aflate în dificultate. Containerul dispune de pături, este iluminat prin panou fotovoltaic, are apă potabilă, dar și o trusă de prim ajutor. De asemenea, refugiul montan dispune și de o alarmă acustică activabilă prin 112, de grup sanitar și de sistem de încălzire electrică.

„Refugiul este conceput pentru a oferi adăpost şi sprijin imediat persoanelor aflate în dificultate în zonele montane. Fiecare dintre cele 12 refugii va fi echipat cu dotări esenţiale: două paturi, iluminare prin panou fotovoltaic, apă potabilă, o trusă de prim ajutor, dar şi un grup sanitar şi un sistem de încălzire electrică. Pentru a facilita localizarea rapidă în caz de urgenţă, refugiul este echipat cu o alarmă acustică activabilă prin 112, iar accesul va fi reglementat printr-un cod, pentru a asigura utilizarea lor adecvată.”, arată DSU, pe pagina de Facebook.

ADVERTISEMENT

De când va deveni adăpostul montan funcțional

Refugiul amplasat în Munții Bucegi poate fi accesat doar cu ajutorul unui cod. Momentan, acesta mai are nevoie de lucrări de ancorare, ceea ce înseamnă că încă nu poate fi folosit de către public. În clipa în care va fi totul gata, publicul va fi anunțat și, de asemenea, va primi codul de acces necesar pentru a-l deschide.

ADVERTISEMENT

„Refugiile vor fi verificate periodic pentru a asigura menținerea standardelor de siguranță și funcționalitate, contribuind astfel la protejarea turiștilor și la creșterea nivelului de securitate în zonele montane. Pentru a rezista intemperiilor specifice zonei, refugiul necesită în continuare lucrări de ancorare la sol. Publicul va fi anunțat în momentul în care acesta va fi deschis oficial și va avea acces la codul de acces.”, a transmis vineri DSU.

ADVERTISEMENT

Acest adăpost din seria „Refugiu pentru Speranță” este primul, urmând ca alte 11 să fie amplasate în zonele montane din România. Cele 12 adăposturi sunt planificate în cadrul parteneriatului pe care DSU și Asociația LIONS România – District 124 România l-au semnat la finalul lunii ianuarie.

„Acest proiect demonstrează importanța parteneriatului public-privat și reafirmă angajamentul comun pentru a dezvolta soluții de siguranță eficiente, contribuind la creșterea rezilienței comunităților și la salvarea de vieți.”, a mai transmis DSU.

ADVERTISEMENT