România și Slovacia au remizat în ultimul meci din cadrul grupei E de la EURO 2024, scor 1-1. Ambele echipe s-au calificat în faza optimilor de finală ale Campionatului European din Germania, iar multă suspectează o posibilă înțelegere între cele două formații.
România s-a calificat de pe primul loc în grupă în faza optimilor de finală de la EURO 2024, grație și rezultatului de egalitate cu Slovacia, scor 1-1. La acest scor, ambele echipe merg mai departe în competiție.
Înaintea meciului de la Frankfurt, dar și după, presa internațională a vorbit despre o posibilă înțelegere între cele două formații. În cadrul emisiunii MAX Profețiile lui Mitică, Dumitru Dragomir a dezbătut acest subiect.
„Eu nu pot decât să-l felicit pe Edi și staff-ul tehnic. Chiar și medicii, au folosit vitaminizarea care trebuie. N-a fost blat aseară. Dacă nici eu nu mă pricep, chiar dacă regele blaturilor este Copos, nu eu.
Dar mă pricep și eu din câte am auzit. Când a scos-o Niță p-aia cu piciorul. Păi se termina meciul acolo. Nu mai puteai să reintri în joc. Plecam acasă, astăzi eram în avion. Nu mi s-a părut nimic.
În ultimele 15 minute s-au retras și ei, dar și noi. După faza când a apărat Niță. Păi de atunci s-au retras și ei. Eu bag mâna în foc că a fost un meci corect. Eu mă pricep la meciurile astea”, a declarat Dumitru Dragomir în cadrul emisiunii MAX Profețiile lui Mitică.
Horia Ivanovici, gazda show-ului MAX Profețiile lui Mitică, emisiune care se vede în fiecare zi de luni, de la ora 13:30, pe timpul sezonului regulat din Superliga, dar care are și ediții speciale după fiecare meci al României de la EURO 2024, a vorbit și el despre un presupus blat între „tricolori” și Slovacia.
„Păi ei s-au retras primi. Noi am mai tot atacat după minutul 80. Eu mă uitam la meci și ziceam că n-au minte. Ei ne invitau să terminăm meciul egal, dar noi tot continuam să atacam.
După, în ultimele 10 minute ne-am retras și noi. Dar nu a fost blat. Mie mi se pare o nebunie. Eu sunt corect, dacă era ceva știi că îți ziceam. N-a fost nimic”, a spus gazda emisiunii marca FANATIK.
Pentru România urmează meciul cu Olanda, din cadrul optimilor de finală, în schimb ce Slovacia se va duela cu Anglia pentru un loc în cadrul sferturilor de finală de la EURO 2024.