News

A fost dat afară directorul de la Apele Române care a refuzat să lucreze cu chelnerița: ”Mi s-a spus să eliberez biroul”

08.02.2021 | 21:07
A fost dat afara directorul de la Apele Romane care a refuzat sa lucreze cu chelnerita Mi sa spus sa eliberez biroul
A fost dat afară directorul de la Apele Române care a refuzat să lucreze cu chelnerița: ”Mi s-a spus să eliberez biroul” Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Scandalul de proporții de la Apele Române – Administrația Bazinală Prut – Bârlad, produce primele victime. Directorul care a refuzat să lucreze cu chelnerița ajunsă inginer a fost dat afară.

Pentru Gabi Musteață, cel care a avut curajul să se opună colaborării cu Simona Iancu, chelnerița devenită inginer într-o instituție de o importanță majoră, ziua de luni, 8 februarie, a reprezentat ultima în postul de director tehnic.

ADVERTISEMENT

Superiorul său, Petru Avram, a decis să desființeze postul lui Musteață, din cauză că acesta a refuzat să colaboreze cu angajata fără multe tangențe cu postul, scrie Adevărul.

Directorul de la Apele Române care a refuzat să lucreze cu chelnerița, dat afară

Gabi Musteață, cel care ocupa postul de directorul tehnic la Apele Române și a refuzat să lucreze cu chelnerița plasată pe postul de inginer, a fost dat afară. Acesta a fost anunțat, încă de la finalul lunii ianuarie, că pe data de 8 februarie, postul său va fi desfiinţat.

ADVERTISEMENT

Și așa s-a și întâmplat. În ultimele zile, Musteaţă a primit un singur mesaj din partea şefului Petru Avram: ”Mi-a transmis, prin cei de la Resurse Umane, să eliberez biroul şi să predau totul până la ora 15.30. Nu m-am întâlnit cu el astăzi”, a declarat Musteață, pentru sursa citată.

Directorul disponibilizat nu renunță însă așa ușor și acum aşteaptă decizia instanţei, după ce a contestat hotărârea luată de conducerea Apelor Române.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce au aflat că cel pe care îl vor da afară va face contestaţie în instanţă, cei de la Apele Române au angajat servicii de consultanţă juridică, spun sursele celor de la Adevărul”, deşi, în cadrul instituţiei, ar fi deja angajaţi patru jurişti.

De unde a pornit scandalul de la Apele Române

Scandalul de la Apele Române – Administrația Bazinală Prut – Bârlad, a pornit după ce jurnaliştii de la ”Recorder” au făcut noi dezvăluiri despre angajările care se fac în instituţiile statului, descoperind de această dată o chelneriță din Iaşi, care a ajuns inginer la Apele Române.

ADVERTISEMENT

Gabi Musteață, un inginer din instituție s-a hotărât să vorbească despre acest caz. El a povestit cum angajata Simona Iancu nu știa nici măcar să deschidă un calculator. Mai mult, această nu avea la bază nici cunoștințe elementare din domeniu.

ADVERTISEMENT