Vulcanul Ibu, situat în Indonezia, în provincia Maluku de Nord, a erupt marți, 7 ianuarie, astfel că, din cauza norului de cenușă ce s-a ridicat în aer nu mai puțin de trei kilometri, a fost declanșată o alertă aviatică.
Conform Centrului de vulcanologie și atenuare a dezastrelor geologice, vulcanul a expulzat în atmosferă un nord intens de cenușă ce s-a îndreptat spre zona de nord-vest a regenței Halmahera de Vest.
Turiștilor și locuitorilor din zona versanților muntelui li s-a comunicat că le este interzis să se apropie la mai puțin de patru kilometri de crater. De asemenea, celor ce desfășoară activități în aer liber li s-a recomandat să poarte măști de protecție și ochelari de soare.
Fiind vorba despre un nor de fum dens și pentru a evita riscurile asociate cu materialele eliberate în urma erupției, a fost emisă o avertizare aviatică cod portocaliu. Astfel, li se interzice aeronavelor să zboare la altitudini mai mici de cinci kilometri în proximitatea vulcanului.
Și piloții au fost informați pentru a se pregăti în cazul în care norii de cenușă le-ar putea perturba zborurile.
O alertă similară a fost emisă și pe parcursul anului 2024. În aprilie, șapte sate au fost evacuate, după ce vulcanul Ibu a erupt și a aruncat în aer o coloană de patru kilometri de cenușă și fum. Pe imaginile surprinse în timpul erupției se pot observa fulgere mov și roșii.
Poliția, armata și echipele de căutare și salvare au fost mobilizate pentru a evacua locuitorii din zonă, fiind vorba despre circa 700.000 de persoane ce locuiau pe insula Halmahera.
În luna aprilie, vulcanul Ibu, care are o înălțime de 1.325 de metri, fiind unul dintre cei 127 de vulcani activi din Indonezia.
În primăvara anului 2024 a erupt și vulcanul Ruang din Sulawesi de Nord, aruncând în jur lavă incandescentă. Și atunci au fost evacuate peste 12.000 de persoane de pe insula din apropiere.