Life

A fost descoperit o nouă planetă de tip „super-Terra”, cu condiții specifice vieții: „Un sentiment de ușurare”

Cercetătorii sunt încântați după ce au descoperit o planetă de tip „super-Terra”, cu condiții potrivite pentru a întreține viața.
28.01.2025 | 23:49
A fost descoperit o noua planeta de tip superTerra cu conditii specifice vietii Un sentiment de usurare
A fost descoperită o altă planetă din categoria „super-Terra”. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a identificat o planetă din categoria „super-Terra”, care ar putea prezenta condițiile ideale pentru susținerea vieții. Cum a fost aceasta denumită.

Cercetătorii au identificat o nouă planetă de tip „super-Terra”

Noua planetă de tip „super-Pământ”, plasată dincolo de Sistemul Solar, are o masă de șase ori mai mare decât a Pământului. De asemenea, se află în „zona locuibilă” a unei stele asemănătoare Soarelui, la o distanță de 20 de ani-lumină față de sistemul nostru solar.

ADVERTISEMENT

Planeta descoperită recent, denumită HD 20794 d, este poziționată la o distanță optimă față de steaua sa. Asta ar permite prezența apei. Totuși, din cauza formei eliptice a orbitei sale, care determină variații ale distanței față de stea, cercetătorii sunt de părere că este prea devreme pentru a stabili dacă ar putea susține viața.

În 2022, Michael Cretignier, asistent postdoctoral la Facultatea de Fizică a Universității Oxford, a descoperit pentru prima dată un posibil semnal care sugerează existența exoplanetei. Aceasta a fost identificată în urma analizei datelor arhivate, obținute de spectrograful High Accuracy Radial Velocity Planet Searcher, aflat la Observatorul La Silla din Chile.

ADVERTISEMENT

După aceea, o echipă de cercetători internaționali a revizuit datele adunate în decursul a două decenii de observații pentru a valida descoperirea uimitoare, notează stirileprotv.ro. 

Oamenii de știință au fost încântați

Descoperirea acestei planete de tip „super-Terra” a fost întâmpinată cu entuziasm de oamenii de știință. Aceștia o consideră un „studiu de caz neprețuit” pentru cercetările spațiale ce vizează identificarea semnelor de viață dincolo de Sistemul Solar.

ADVERTISEMENT

„Am lucrat la analiza datelor mai mulţi ani, analizându-le gradual şi eliminând orice posibile surse de contaminare. Pentru mine, a fost bineînţeles o bucurie uriaşă atunci când am putut să confirmăm existenţa planetei.

A fost şi un sentiment de uşurare. Întrucât semnalul original se afla la marginea limitei de detectare a spectrografului. Aşadar, a fost greu să fim pe deplin convinşi la acea vreme dacă semnalul era real sau nu. În mod captivant, proximitatea ei faţă de noi (20 de ani-lumină) înseamnă că există o speranţă pentru viitoare misiuni spaţiale care să obţină o imagine a planetei.

ADVERTISEMENT

Prin localizarea ei în zona locuibilă şi proximitatea sa relativă faţă de Terra, această planetă ar putea juca un rol esenţial pentru misiunile viitoare ce vor caracteriza atmosferele exoplanetelor pentru a căuta biosemnături care să indice existenţa potenţială a vieţii”, a declarat Michael Cretignier.

ADVERTISEMENT