O nouă controversă în jurul Sabrinei Voinea. Gimnasta română a ratat la mustață medalia în finala de la sol din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică din Indonezia. Cum au reacționat fanii și ce s-a întâmplat, de fapt.
Sabrina Voinea, cea care a făcut gimnastică cu sute de copii chiar înainte de majorat, a adus cinste României anul trecut la Jocurile Olimpice de la Paris. Anul acesta, în finala de la sol din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică din Indonezia, a avut parte, din păcate, de aceeași soartă ca în 2024.
Mai exact, românca a terminat, la fel ca la Jocurile Olimpice, pe locul 4, dar a fost la egalitate cu britanica Abigail Martin. Deși ambele sportive au fost notate cu 13.466, englezoaica a fost cea care a plecat acasă cu medalie de bronz, datorită faptului că a avut notă mai mare la execuție. S-a ivit astfel un nou scandal în gimnastică.
După ce în calificări se clasa pe primul loc, cu 13.666, Sabrina Voinea a a fost notată cu 13.466 în finală. Aiko Sugihara (Japonia, 13.833) a fost cea care a obținut medalia de aur, în timp ce britanicele Ruby Evans (13.666) şi Abigail Martin (13.466) și-au adjudecat argintul, respectiv bronzul.
Sabrina Voinea consemnează astfel cea de-a patra competiție în care nu prinde podiumul. Dezamăgirea sportivei a ieșit la iveală în momentul în care s-a afișat clasamentul complet al finalei de la sol.
Sabrina Voinea, care aștepta cu sufletul la gură să vadă ce loc a ocupat, nu și-a putut explica pe moment de ce a fost repartizată pe poziția cu numărul 4. Pe buzele gimnastei s-a putut citi cum a spus: ”Patru? De ce?”.
Fanii gimnasticii nu au rămas indiferenți după ce au văzut, la rândul lor, clasamentul finalei la sol de la CM de Gimnastică din Indonezia. Secțiunea de comentarii a postării Federației Internaționale de Gimnastică a fost invadată de reacții. Mesajele legate de drama Sabrieni Voinea au curs.
„Îmi pare rău pentru Sabrina. Merita medalia foarte mult”, a scris un internaut. „Sabrina Voinea, jefuită din nou. E clar că merita cel puțin medalia de argint”, a reacționat altcineva. „Sabrina Voinea a fost furată ca la Jocurile Olimpice”, a subliniat o altă persoană.
Sabrina Voinea a încheiat pe locul 5 în finala de la sol de la Jocurile Olimpice 2024, însă ce a urmat a fost o adevărată polemică. Mai exact, s-a considerat atunci că a ieșit din zona de concurs („out of bounds”), primind o penalizare de 0,1 puncte.
Sabrina și echipa au depus contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, susținând că nu a ieșit, ceea ce ar fi afectat poziția pe podium, însă aceasta nu a fost acceptată în totalitate. După Olimpiadă, gimnasta a decis să ia o scurtă pauză, dar nu şi-a încheiat cariera, așa cum s-a scris în perioada respectivă.