Life

”A fost într-adevăr terifiant”! Mărturiile medicului care a încercat să o salveze pe Prințesa Diana după accidentul de mașină

Medicul care a încercat, acum 24 de ani, să salveze viața Prințesei Diana după accidentul din Paris, a vorbit despre ce s-a întâmplat în acea noapte.
20.06.2021 | 18:33
A fost intradevar terifiant Marturiile medicului care a incercat sa o salveze pe Printesa Diana dupa accidentul de masina
ADVERTISEMENT

În 1997, la sfârșitul lunii august, o veste cumplită îndolia întreaga lume: Prințesa Diana a murit într-un accident de circulație, urmărită de paparazzi, în Paris.

Ce spune medicul care a încercat să o salveze pe Prințesa Diana

Chirurgul MonSef Dahman a oferit un interviu pentru publicația britanică Daily Mail, dezvăluind că, în noaptea fatidică, o întreagă echipă de medici reputați ai Franței a lucrat din greu pentru a o salva pe Prințesa Diana, dar, din păcate, eforturile lor s-au dovedit a fi inutile.

ADVERTISEMENT

”Am luptat din greu, am încercat foarte mult, a fost într-adevăr terifiant. Nu am putut să o salvăm. Şi asta ne-a afectat foarte mult. (…) Pentru orice medic, orice chirurg, este foarte dificil să te confrunţi cu o femeie atât de tânără care se află în această stare. Dar, desigur, cu atât mai mult dacă este o prinţesă”, a explicat pentru sursa citată medicul chirurg care a preluat-o, la urgențe, pe Prințesa Diana.

Mai mult decât atât, a dezvăluit acesta, Prințesa Diana suferise mai multe stopuri cardiace, iar accidentul i-a provocat o serie de leziuni interne extrem de grave.

ADVERTISEMENT

Prințesa Diana avea leziuni interne foarte grave

Prințesa Diana, povestește medicul citat de Daily Mail, avea leziuni interne foarte grave și pierdea sânge foarte mult. Ajunsă la spital, după ce au fost făcute radiografiile necesare, chirurgii au decis să intervină.

În prima fază, medicii au reușit să îndepărteze excesul de lichid in zona inimii și a plămânilor, i-au făcut transfuzii, dar au constatat că, în fapt, hemoragia nu se oprea, iar viața prințesei mai atârna de un fir de păr, o venă care făcea legătura între inimă și plămân fiind sfâșiată.

ADVERTISEMENT

Iar la ora 2.15 minute, a dezvăluit doctorul MonSef Dahman, inima prințesei Diana a încetat să mai bată, în ciuda eforturilor făcute de cei mai buni medici francezi, chemați de acasă pentru a lupta pentru viața acesteia.

”Inima ei nu putea funcţiona corect, deoarece îi lipsea sângele”, a precizat medicul pentru sursa citată, explicând că, la acea vreme, era nevoie de un adevărat miracol.

ADVERTISEMENT

Prințesa Diana nu a avut nicio șansă după accident

Lupta medicilor pentru a-i salva viața Prințesei Diana s-a încheiat la câteva ore după ce aceasta ajunsese la spital din cauza cumplitului accident în care fusese implicată.

„Am încercat şocurile electrice de mai multe ori şi, aşa cum făcusem în camera de urgenţă, masaj cardiac (…) Profesorul Riou (un reputat chirurg cardiolog francez, n. red.) administrase adrenalină. Dar nu i-am putut face inima să-i bată din nou”, a mai povestit doctorul MonSef Dahman pentru Daily Mail.

Se făcuse ora 4.00, iar Prințesa Diana murea în Franța, lăsând în urmă o întreagă lume îndurerată și provocând controverse cât se poate de mari cu privire la circumstanțele decesului ei.

Prințesa Diana a murit într-un accident de mașină

Pe 31 august 1997, mașina în care se afla Prinţesa Diana a făcut un accident în tunelul Alma, puţin după miezul nopţii, la ora 00.23, la Paris în timpul unei curse justificate de eforturile ei de a scăpa de paparazzi care o urmăreau în capitala Franței.

Prințesa, în vârstă de 36 de ani, se afla în mașină cu iubitul său, milionarul egiptean Dodi Fayed, şoferul Henri Paul şi garda de corp a lui Fayed, Trevor Rees-Jones, singurul care, de altfel, a supraviețuit accidentului și care, susține Daily Mail, este acum șef al securității pentru un gigant farmaceutic.

ADVERTISEMENT