Naționala României va disputa luni, 24 martie, la Serravalle, cel de-al doilea meci din preliminariile Campionatului Mondial 2026, împotriva modestei echipe a statului San Marino. În prima etapă, desfășurată vineri, 21 martie, tricolorii au pierdut 0-1, cu Bosnia-Herțegovina, acasă, iar sanmarinezii au fost învinși în Cipru, scor 0-2.
Dincolo de diferențele de valoare uriașe dintre cele două echipe, România locul 38 în clasamentul FIFA, iar San Marino locul 210, povestea selecționerului sanmarinez, Roberto Cevoli (56 de ani) adaugă o dimensiune emoționantă acestei confruntări. La doi ani după ce a fost la un pas de moarte, Cevoli este acum omul care speră să ghideze San Marino spre un rezultat istoric.
Pe 8 ianuarie 2023, lumea fotbalului italian a fost zguduită de vestea că fostul fundaș central al echipelor Reggina și Reggiana a suferit un accident vascular cerebral sever. Într-o clipă, omul obișnuit cu luptele de pe terenul de fotbal s-a trezit într-o luptă pentru propria viață.
Internat de urgență la spitalul „Maurizio Bufalini” din Cesena, Cevoli a fost supus unei intervenții chirurgicale imediate, iar ulterior a fost transferat la spitalul din San Marino. Zile întregi, medicii s-au luptat să-l stabilizeze, iar familia sa a trăit momente de groază, temându-se că nu-l vor mai vedea niciodată la fel.
Deși starea lui a fost inițial critică, iar prognosticul era rezervat, Roberto Cevoli a reușit să își recapete conștiința și să înceapă să vorbească din nou, spre bucuria familiei și a fanilor săi. După luni de fizioterapie și eforturi uriașe, în care fiecare pas a fost o victorie, antrenorul a revenit în fotbal, acceptând să preia naționala San Marino în decembrie 2023. Roberto Cevoli este născut la Rimini, dar a primit cetățenia San Marino după ce s-a căsătorit cu o fată din San Marino.
În scurt timp, Roberto Cevoli avea să devină erou în cea mai veche republică din lume. La finalul ediției precedente a Ligii Națiunilor tehnicianul a promovat San Marino din Divizia D în Divizia C, după ce a câștigat grupa, înregistrând două victorii cu Liechtenstein (1-0, acasă, 3-1, deplasare), un egal (1-1 cu Gibraltar, acasă) și o înfrângere cu Gibraltar (0-1). Înainte de EURO 2024, România a făcut doar 0-0 cu Liechtenstein, într-un amical disputat în Ghencea.
”Din decembrie 2023 în funcția de selecționer San Marino, tehnicianul italian Roberto Cevoli (56 ani) a scris istorie cu litere mari. Cu o arie de selecție extrem de restrânsă, bazându-se exclusiv pe fotbaliști din campionatul intern și din eșaloanele italiene inferioare, acesta a obținut rezultate fără precedent”, a remarcat site-ul Federației Române de Fotbal munca tehnicianului italian. San Marino are o populație de 30.000 de locuitori
Roberto Cevoli visează la o calificare miraculoasă la Cupa Mondială 2026. San Marino are șanse să ajungă în play-off pe ruta din Liga Națiunilor dacă 10 dintre celelalte 13 națiuni care și-au câștigat grupele din Liga Națiunilor vor termina pe primele două locuri în drumul către turneul final din Canada, Mexic și SUA.
Roberto Cevoli, selecționerul naționalei de fotbal a statului San Marino, a oferit o declarație surprinzătoare după ce San Marino a fost repartizată în grupă alături de Austria, România, Bosnia și Herțegovina și Cipru.
Într-un interviu acordat postului sanmarinortv.sm, Cevoli a declarat: ”Sunt puțin dezamăgit pentru că speram la o echipă cu o reputație ceva mai mare decât cele pe care le vom întâlni. În opinia mea, la nivel de grupă, este cea mai ușoară grupă în care puteam fi repartizați, chiar dacă este clar că sunt echipe puternice”.
Roberto Cevoli își dorește să înfrunte adversari de top: ”Vreau să mă compar cu cei mai buni din lume, precum Anglia, Germania, Franța sau Spania”
Selecționerul naționalei din San Marino îl are ca idol pe Carlo Ancelloti, pe care l-a avut antrenor la Reggiana. Roberto Cevoli a dezvăluit că actualul tehnician al lui Real Madrid l-a sunat pentru a-l felicita pentru rezultatele obținute în Liga Națiunilor.
„Am văzut toate aceste apeluri de la un număr spaniol și am închis mereu, crezând că este un call center sau ceva asemănător. Apoi, la un moment dat, a venit un mesaj de la același număr: ‘Bună, sunt Carlo, sună-mă când vrei’. Fostul meu antrenor la Reggiana a vrut să mă felicite, cel mai bun dintre toți”, a povestit selecționerul Roberto Cevoli pentru ”la Repubblica”.
”Avem cel mai tânăr lot din Europa și un singur jucător profesionist, dar mentalitatea noastră nu este una de amatori. Singur jucător profesionist este atacantul Nicola Nanni, care joacă la Torres în C, alții sunt în D sau în Eccellenza în Italia (n.r. Liga 5), alții încă în campionatul Sammarinez sau în echipele de tineret din Cesena, Rimini și Sassuolo”, a menționat Roberto Cevoli.
Întrebat ce așteptări are de la preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Roberto Cevoli a răspuns: ”Va fi o oportunitate de a progresa și de a continua să fim proactivi, chiar și împotriva Austriei, cea mai puternică echipă din grupa noastră.
Îmi doresc mereu să ne măsurăm forțele cu cei mai buni. Să luăm multe goluri? Dacă se întâmplă, asta e, important este să jucăm cu curaj, apoi o luăm de la capăt. De-a lungul anilor, am învățat să pierdem, am rezistat și, ca o recompensă, putem visa la Mondial”.
În fotbal am găsit mulți amatori printre profesioniști și mulți profesioniști printre amatori. S-a întâmplat și aici. După victoria cu Liechtenstein, de la Vaduz, suporterii ne-au așteptat pe stadion și m-am simțit ca antrenorul Braziliei care a câștigat Cupa Mondială. În meciurile noastre de acasă nu sunt mai mult de cinci sute de suporteri” – Roberto Cevoli, selecționer San Marino
Roberto Cevoli s-a mai întâlnit cu Mircea Lucescu în perioada în care evolua în Serie B la Reggiana, iar ”Il Luce” era antrenor la Brescia. Pe 10 decembrie 1995, Reggiana, cu Cevoli în centrul apărării, a învins Brescia cu 1-0.
La finalul sezonului, Reggiana a promovat în Serie A, iar Mircea Lucescu i-a succedat lui Carlo Ancelotti, plecat la Parma. Totuși, antrenorul român nu l-a păstrat pe Cevoli în lot, astfel că fundașul a rămas în Serie B, transferându-se la AC Torino.