Ilie Balaci s-a accidentat grav cu doar câteva luni înainte de EURO 1984, însă Mircea Lucescu a promis că îl va include în lotul pentru turneul final. Legenda Universității Craiova nu avea să facă însă deplasarea alături de coechipieri, iar decizia selecționerului a fost una extrem de dureroasă pentru „Minunea Blondă”.
Ilie Balaci a jucat un rol foarte important în preliminariile EURO 1984, evoluând în șase dintre cele opt meciuri jucate de „tricolori”. Acesta a avut o prestație extraordinară și în victoria fabuloasă contra campioanei mondiale Italia, scor 1-0. Din nefericire, cu doar trei luni înainte de turneul final, Balaci s-a accidentat grav într-un meci FC Baia Mare – Universitatea Craiova.
Chiar și în acest context, selecționerul Mircea Lucescu i-ar fi promis lui Ilie Balaci că îl va lua în lotul pentru EURO, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Andrei Vochin a povestit episodul incredibil în cadrul emisiunii „Oldies but Goldies”.
„A avut o chestie inclusiv cu Mircea Lucescu. A fost chemat și el, împreună cu soția, așa cum erau chemați toți jucătorii, la un hotel în București, iar a doua zi dimineață se pleca spre Franța pentru turneul final. Lui i-au spus că îl iau la turneul final pentru a face recuperare în Franța, pentru că au vorbit cu cineva să facă recuperarea și, de ce nu, poate să și joace.
În dimineața în care au plecat, povestește Ilie Balaci: ‘Îl auzeam pe Rică (n.r. Răducanu) pe culoare, bătând în uși. Am auzit că a bătut în ușa din dreapta mea, a trecut de ușa mea, a bătut în ușa din stânga mea’. I-a spus soția ‘Scoală-te, că ei pleacă’, iar el a spus ‘Dacă o să aibă nevoie de mine, o să mă ia și pe mine’.
Și nu l-au luat. El povestește că este singura dată când a plâns din cauza fotbalului. A spus că s-a întors pe partea cealaltă și a început să plângă, erau la Hotel București. El nu cred că a plâns la nicio înfrângere.
(n.r. i-au promis că îl iau și nu l-au luat?) Ilie Balaci așa susține, că i-au promis că merg acolo împreună, că va face o recuperare în Franța și că vor încerca să îl țină în lot. Nu s-a întâmplat acest lucru”, a spus Andrei Vochin, la „Oldies But Goldies”, producția exclusivă FANATIK dedicată istoriei fotbalului românesc.