Fotbal international

Cosmin Contra şi-a anunţat plecarea de la naţionala României: “A fost ultimul meu meci. Nu mi-am atins obiectivul. Vreau să le cer scuze fanilor”

19.11.2019 | 00:22
Cosmin Contra sia anuntat plecarea de la nationala Romaniei A fost ultimul meu meci Nu miam atins obiectivul Vreau sa le cer scuze fanilor
ADVERTISEMENT

Spania nu a avut absolut nicio problemă în a învinge România în ultima etapă a Grupei F din preliminariile EURO 2020. Ibericii au administrat echipei lui Cosmin Contra o ”manita” de excepție. Fabian Ruiz (8), Gerard Moreno (33, 43), Adrian Rus (autogol) și Oyarzabal (90+2) au marcat golurile unui succes logic al ibericilor, venit în urma unei noi prestații rușinoase a tricolorilor. Eșecul de la Madrid pare să fi fost ultimul pentru Contra în postura de selecționer.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,71 este cota pentru “peste 4,5 goluri” la meciul Belgia – Cipru. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

UPDATE, 19 noiembrie, ora 00:25. La câteva minute după ce anunța că a luat o decizie în privința viitorului său, Cosmin Contra a ieșit și a recunoscut că pleacă de la națională. Motivul oficial este neîndeplinirea obiectivului: calificarea României la EURO 2020.

”După meciul cu Suedia decizia a fost luată. Aceea este de a nu mai continua la echipa națională. Plec pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivul, acela de a califica echipa națională la EURO 2020. Vreau să-i mulțumesc lui Răzvan Burleanu pentru șansa acordată. Vreau să le cer scuze fanilor pentru că nu am reușit să duc echipa națională la EURO. Niciodată nu am regretat că am ajuns antrenorul echipei naționale.”, a spus Contra.


UPDATE, 19 noiembrie, ora 00:17. Cosmin Contra a recunoscut, în conferința de presă de la finalul eșecului României cu Spania, scor 0-5, că duelul de la Madrid a fost ultimul pentru el din postura de selecționer.

”Cu siguranță a fost ultimul meu meci pe banca echipei naționale”, a spus Contra după meciul de pe Wanda Metropolitano. Apoi, acesta a mai adăugat că ”A fost foarte greu să montez echipa pentru meciul cu Spania. Am pierdut toate șansele contra Suediei și spiritul de echipă a dispărut”


A fost ultimul meci al lui Contra la naţională?! “Am luat o decizie înaintea partidei”

La finalul unei noi prestații modeste a elevilor săi, seleționerul Cosmin Contra a dat de înțeles că va pleca de la națională și nu se va mai afla pe bancă la barajul de calificare din martie 2020. Între Cosmin Contra și președintele FRF, Răzvan Burleanu, a existat o întrevedere înainte de meciul cu Spania în care ar fi decis încetarea colaborării.

De asemenea, Cosmin Contra și-a schimbat total discursul față de ziua precedentă. Atunci, la conferința de presă, acesta se punea și pe el în discuție când vorbea de baraj. Luni, selecționerul a schimbat foaia, spunând că ”băieții vor lupta în martie la baraj”.

”Decizia a fost luată înainte de meci. O să vedeți în continuare. Se va comunica ulterior. Poți să pierzi un meci cu Spania, dar să nu ai atitudine, să nu alergi, să nu demonstrezi tuturor că poți să alergi contra unei echipe ca Spania, fostă campioană mondială și europeană. Adversarii ne-au bătut și în atitudine și în calitate. Au alergat mai mult decât noi”, a spus Contra imediat după meci.

Va fi foarte greu să-mi schimb decizia. E foarte greu să mă mai schimb. Evoluția din meciul cu Suedia. Întotdeauna vinovatul principal este antrenorul. Îmi asum vina! Sper ca băieții să înțeleagă fără o schimbare de atitudine e greu să ajungi la EURO. În ultimele meciuri nu am ajuns la jucători. Nu e treaba mea cine trebuie să fie selecționer…”, a spus Contra imediat după meci.