Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

A greșit Ianis Hagi când a ales să se transfere în Turcia? „La orice fază va fi comparat cu Gică!”

Transferul lui Ianis Hagi în Turcia, la Alanyaspor, a stârnit discuții aprinse în platoul FANATIK SUPERLIGA. Moderatorul Cristi Coste și analiștii emisiunii au întors problema pe toate părțile.
02.09.2025 | 13:34
A gresit Ianis Hagi cand a ales sa se transfere in Turcia La orice faza va fi comparat cu Gica
A greșit Ianis Hagi când a ales să se transfere în Turcia?. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cu oferte din Spania și Turcia în ultima zi a perioadei de transferuri, Ianis Hagi a ales-o pe ultima. Mai exact, va semna cu Alanyaspor, locul 9 la finalul sezonului precedent. O mutare care îl bagă direct în gura presei din Turcia, ținând cont de numele său de familie.

Cât de greu îi va fi lui Ianis după transferul în Turcia: „Numele atârnă greu” / „Va fi comparat cu taică-su”

Turcii sunt fanatici după fotbal, iar numele Hagi atârnă greu, foarte greu, după ce Gheorghe Hagi a scris istorie la Galatasaray, reușind să cucerească atât Cupa UEFA, cât și Supercupa Europei într-un meci cu Real Madrid. Acest lucru va genera o presiune suplimentară pentru Ianis, așa cum au observat și analiștii FANTIK SUPERLIGA, care s-au aprins în discuții.

ADVERTISEMENT

„Numele atârnă greu în Turcia! E exact ce pățea pe la Constanța, când a debutat. Un copil de 16, 17 ani, ulterior și căpitan, și toată lumea îl compara cu taică-su, care atinsese maturitatea fotbalistică”, a observat Robert Niță, completat de Marian Aliuță: „Cu atât mai mult în Turcia…”

„După fiecare meci de-ale lui în Turcia, va fi comparat cu Gică, cu taică-su”, a punctat și moderatorul Cristi Coste, întrerupt de Robert Niță: „Uite cum a driblat, uite cum a șutat…”. „Ce fază a făcut taică-su acum 30 de ani, cum a gestionat Ianis acum”, și-a încheiat Cristi Coste ideea.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi

„Problema este că toată lumea o să aștepte să intre foarte repede și nu știu cât de pregătit este”, a subliniat Marian Aliuță. Iar Robert Niță a amintit că „s-a antrenat cu Farul Constanța toată perioada asta. Nu vine de pe plajă”, completat și de moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA: „Și pregătirea de vară a făcut-o cu ei”.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi, probleme cu forma fizică și cu cea sportivă?

Însă Ianis a făcut pregătirea de vară din postura fotbalistului liber de contract, nu a celui care trebuie să lupte pentru un loc de titular. Și, de obicei în această situație, jucătorii nu sunt la fel de implicați în antrenamente.

ADVERTISEMENT

„Antrenamentele sunt diferite când mintea… Nu vine de pe plajă, dar nici conectat 100% nu poți fi”, a punctat Marian Aliuță, la FANATIK SUPERLIGA.

„Mintea nu e la fel ca și cum ai meci peste 3 zile, să știi că intri titular sau nu. E doar o menținere din punct de vedere fizic. Nu poți să zici ‘gata, intră și e în formă’. Mai ales că el are mult de când nu a mai jucat. Are niște luni. Ca să nu mai spun că are o perioadă lungă de când nu a mai jucat constant, să joace meci de meci”, a explicat Cristi Coste.

ADVERTISEMENT

„Nu cred că l-au luat turcii ca să-l bage imediat, peste o săptămână. O să îl pregătească…”, a fost de părere Sabin Ilie, contrazis rapid de Aliuță: „Dar nici nu îl așteaptă. Are un contract mare”.

A fost transferul lui Ianis Hagi în Turcia cea mai bună alegere?

„Eu cred că el a cântărit foarte bine, că oferte a avut”, a intervenit Robert Niță, iar moderatorul l-a completat: „Dacă și ieri, la ora aceasta, era ofertă din La Liga…”

„La nivelul la care a ajuns Ianis, 100% a discutat cu antrenorul. E clubul care, cel mai probabil, e cel mai aproape de pretențiile lui financiare. Are nevoie, poate, și de motivație, să fie lume multă, să fie provocări”, a continuat Niță, întrerupt de Aliuță: „Și de garanția antrenorului de a juca”.

„Și de garanția antrenorului… Mă gândesc că și pentru club e un efort să vină un internațional român acolo. Bănuiesc că va fi luat, dacă se vor semna actele, să joace meci de meci și să îi ajute pe cei de acolo să-și îndeplinească obiectivele”, a fost concluzia lui Robert Niță.

„Asta e un plus pentru Ianis. Când e dorit de antrenor și de club e un pas înainte pentru el. În La Liga, îl voiau, dar nu îi garanta nimeni nimic. Nu ar fi jucat câteva luni”, a observat și Sabin Ilie. „Nu-ți garantează nimeni cam pe nicăieri, dar când există mai mult interes, dar când te vrea antrenorul ai un avantaj”, a concluzionat Cristi Coste.

A greșit Ianis Hagi când a ales să se transfere în Turcia?

Tags: