Campania electorală pentru alegerile parlamentare a început vineri, 1 noiembrie, și se va încheia pe data de 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca pe 1 decembrie românii să decidă prin vot pe cine vor trimite în Parlament.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că odată cu începerea oficială a campaniei electorale, toți candidații au obligația să înlocuiască materialele de promovare din precampanie cu cele reglementate pentru această perioadă.
“Începe campania electorală pentru alegerea membrilor în Senatul României şi în Camera Deputaţilor. Este perioada în care toate materialele care au privit promovarea imaginii competitorilor politici care se vor alinia la pe startul competiţiei de electorale mâine trebuie să fie date jos, respectiv toate materialele de promovare pe care le-au făcut în aşa-numita precampanie, şi să folosească în campania electorală doar materialele care sunt strict şi precis reglementate de lege”, a anunțat Toni Greblă, președintele AEP, joi, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, șeful AEP a transmis că miercuri au fost validate de către Biroul Electoral Central (BEC) toate listele de candidaţi depuse de competitorii politici.
El a adăugat că în zilele următoare, în Birourile Electorale Județene (BEJ) va fi organizată tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii în care competitorii electorali vor fi înscriși pe buletine şi vor fi definitivate machetele buletinelor de vot.
“Ieri, Autoritatea Electorală Permanentă, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a publicat hotărârea prin care au fost stabilite 950 de secţii pentru ca românii care se află în afara teritoriului României să poată să-şi exercite dreptul de vot.
Începând de aseară le puteţi vedea pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente şi, probabil, în cursul zilei de astăzi vor fi publicate şi în Monitorul Oficial, în mod sigur vor fi postate şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe”, a adăugat Greblă.
Potrivit lui, dintre cele 950 de secţii de vot organizate în străinătate, 158 sunt în Republica Italiană (şi Malta), 147 în Regatul Spaniei, 107 în Regatul Unit al al Marii Britanii, 68 în Republica Franceză (şi Principatul Monaco), 59 în Republica Moldova.
Totodată, în SUA sunt organizate 48 de secţii, în Regatul Belgiei – 29 de secţii, în Regatul Ţărilor de Jos – 21 de secţii şi în Ucraina – trei secţii.
În plus, președintele AEP a ținut să precizeze faptul că pentru cetățenii străini care au domiciliul în străinătate perioada de votare este mai lungă, şi anume sâmbătă şi duminică de la ora 7:00, până la 21:00.
La fel ca în cazul cetăţenilor români care votează în ţară, există posibilitatea ca votarea în afara granițelor să se prelungească până la ora 23:59, asta dacă există încă mai persoane în incinta secţiei de votare.
Cât despre românii care au domiciliul în țară, Greblă a transmis că aceștia își pot exercita dreptul numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.
Cu toate acestea, cei care se află în ziua votării în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale, unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.
Mai mult, Toni Greblă a dat asigurări că AEP deţine întreaga infrastructură informatică pentru desfăşurarea alegerilor şi au fost luate din timp măsurile necesare pentru a instala “ultima aparatură, care să constituie filtre în ceea ce priveşte posibile tentative de fraudă cibernetică”.