Dinamo a scăpat de retrogradare sezonul trecut. „Câinii” au început actuala stagiune cu rezultate foarte bune și vor să își facă fanii fericiți, după ultimii ani plini de dezamăgiri.
Echipa bucureșteană va beneficia și de o nouă arenă. Licitația pentru noul stadion al „Câinilor” a început luni, 5 august, fiind elaborate toate etapele până la apariția acestuia.
Anunțul a fost făcut chiar pe pagina oficială de Facebook a viitoarei arene din „Ștefan cel Mare”. Totul va începe de la proiectarea si executarea lucrărilor de demolare a fostei arene, urmate de consolidarea locului și concretizarea stadionului modern.
Fondurile pentru întreaga construcție vor fi asigurate de Guvernul României. Valoarea estimata tuturor lucrărilor este de 587.700.622 lei fara TVA.
Durata totală pentru proiectare si executie este estimată la 35 de luni. Perioada pentru desfășurările lucrărilor de construcție se va extinde pe 25 de luni.
Dinamo vine după două partide în care a marcat 8 goluri și a primit doar 2 (4-1 cu Petrolul Ploiești, respectiv 4-1 cu Gloria Buzău). „Câinii” au acumulat 7 puncte în primele 4 etape și au cel mai bun atac (11 goluri marcate).
„Sunt fericit pentru ce am realizat împreună cu jucătorii. Prima repriză a fost una foarte bună, am marcat cele două goluri. Începutul reprizei a doua am avut ceva probleme, au forțat ei, și-au asumat riscuri.
Am suferit, am luat gol, dar pe final am reușit să mai marcăm două goluri și să câștigăm. Ei sunt o echipă bună, firește că m-am temut la 2-1, am fost puțin îngrijorat. Nu poți să controlezi ce fac echipele adverse pe parcursul meciurilor.
Dacă îmi spunea cineva înainte de startul sezonului că vom marca 11 goluri și vom avea șapte puncte, eram cât se poate de mulțumit”, a spus Zeljko Kopic la conferința de presă de după meciul cu Gloria Buzău.