Sport

A început returul turbo din Liga Florilor! La FRH se ascut săbiile înainte de alegeri

26.04.2021 | 22:47
A inceput returul turbo din Liga Florilor La FRH se ascut sabiile inainte de alegeri
ADVERTISEMENT

Returul maraton din Liga Florilor a început luni prima etapă dintre cele 39 de zile. Sunt zile agitate la FRH, acolo unde peste câteva luni vor fi alegeri, preşedintele Alexandru Dedu susţinând că vrea un nou mandat de patru ani în fruntea handbalului românesc. 

Din informaţiile FANATIK, mai multe cluburi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de decizia FRH de a ţine Adunarea Generală pe data de 26 aprilie la Izvorani, în timp ce era programată o etapă întreagă în Liga Florilor.

ADVERTISEMENT

Se ascut săbiile înainte de alegeri!

Iar pe măsură ce ne apropiem de alegeri se înmulţesc tensiunile în cadrul Federaţiei, care a emis un comunicat în care dă vina pe vicepreşedintele FRH, Sorin Dinu, pentru structurile sportive a căror afiliere a fost aprobată în Adunarea Generală din 31 iulie 2020 și a căror participare în competițiile FRH a fost permisă, dar care totuși nu au drept de vot în cadrul Adunării Generale.

Conform comunicatului emis de Federaţie: “Procedura a fost din păcate îngreunată de către Dl Vicepreședinte Sorin Dinu, care a contestat în instanță unele aspecte privind Statutul F.R.H. și adoptarea sa.

ADVERTISEMENT

Până la finalizarea procesului, această contestație a blocat, pentru o perioadă lungă de timp, celelalte demersuri de modificare/înscriere a structurilor sportive la Tribunalul București”.

Sorin Dinu, contestatar al lui Alexandru Dedu! Preşedintele, perdant în Congresul EHF de la Viena

Sorin Dinu este un contestatar al lui Alexandru Dedu şi poate fi unul dintre adversarii actualului preşedinte la alegerile de la începutului anului viitor. În Congresul de la Viena de săptămâna trecută, preşedintele Alexandru Dedu și-a retras candidatura pentru funcția de membru în Comitetul Executiv şi a pierdut la 5 voturi locul în Comitetul Națiunilor la Masculin.

ADVERTISEMENT

În schimb, Sorin Dinu şi Cristina Vărzaru au fost votați în cadrul congresului EHF de la Viena. Secretaru general al FRH, Cristina Vărzaru, a dat o declaraţie interesantă imediat după alegerile de la forul european în care a trimis câteva înţepături la adresa lui Dinu şi i-a luat partea preşedintelui Alexandru Dedu:

 ”Sunt foarte fericită pentru succesul României la aceste alegeri ale EHF. Exceptând poziția lui Sorin Dinu, care nu a avut contracandidat pentru funcția de vicepreședinte al COH, pentru toate celelalte funcții pentru care România a avut candidați, competiția a fost extrem de acerbă.

ADVERTISEMENT

Iar faptul că pe dl. președinte l-au despărțit numai 5 voturi de un loc în NCM, Tudor Marta, Alecsandru Acsinte și Paul Mincu au primit voturi din partea membrilor afiliați EHF, demonstrează recunoașterea țării noastre la nivel european, demonstrează relațiile corecte pe care le-am dezvoltat cu multe federații, cu seriozitate și profesionalism”, a declarat fosta mare handbalistă conform site-ului FRH.

Nicolae Vizitiu, Cristina Vărzaru, Sorin Dinu
Nicolae Vizitiu, Cristina Vărzaru, Sorin Dinu

Sorin Dinu nu şi-a manifestat încă intenţia de a candida la alegeri! Este principalul rival al lui Dedu?

Sorin Dinu nu şi-a manifestat până acum intenţia de a candida la preşedinţia FRH de anul viitor, însă bătălia a început şi Adunarea Generală de pe 26 aprilie este doar un prim pas al unei lupte electorale care se va întinde pe durata unui an.

În acelaşi timp, în Liga Florilor se joacă la foc automat. Luni a început etapa a 16-a, prima a returului. Echipele vor evolua 15 meciuri în 39 de zile astfel încât sezonul să ajungă la bun sfârşit la începutul lunii iunie.

Liga Florilor, la foc automat! CSM Bucureşti, victorie clară

CSM Bucureşti a învins fără drept de apel Gloria Buzău cu 29-21, în timp ce HC Zalău a fost la un pas să producă surpriza etapei. Echipa lui Gheorghe Tadici a jucat de la egal la egal cu Minaur Baia Mare, însă în cele din urmă echipa calificată în Final Four-ul European League s-a impus cu 32-29.

În Săptămâna Mare sunt programate nu mai puţin de patru etape la Bistriţa. În acest moment, CSM Bucureşti este principala favorită la câştigarea titlului, însă Baia Mare şi SCM Râmnicu Vâlcea rămân aproape.

Rezultatele primei etape din retur: 

  • Gloria Bistriţa – CSM Galaţi 32-23
  • Minaur Baia Mare – HC Zalău 32-29
  • CSM Slatina – Rapid 19-24
  • Măgura Cisnădie – CS Mioveni 29-23
  • SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova 26-20
  • Dunărea Brăila – Activ Prahova Ploieşti 32-24
  • CSM Bucureşti – Gloria Buzău 29-21

“Haideți să lăsăm timpul să treacă, să așteptăm primele acțiuni, pentru că eu, personal, nu cred că Neagu se va retrage de la națională.Este dureros că nu vom fi în Japonia! În meciul cu Norvegia, au fost 17 greșeli contra noastră și una singură care ne-a favorizat. Nici nu mai vreau să discut despre acest subiect pentru că este unul dureros”, Alexandru Dedu

A început returul maraton din Liga Florilor! Tensiuni în cadrul FRH
A început returul maraton din Liga Florilor! Tensiuni în cadrul FRH
  • 8 ani este perioada de când Alexandru Dedu conduce FRH
  • 15 etape se vor disputa în următoarele 39 de zile
ADVERTISEMENT