Simona Halep traversează un moment delicat în carieră. Revenită după suspendarea pentru dopaj, dar și după accidentare, dubla campioană de Grand Slam încearcă din nou să arate cel mai bun tenis. Deocamdată, provocările sunt prea mari pentru fostul lider mondial.
Luni, 28 octombrie, Simona Halep a cedat în primul tur la WTA 250 Hong Kong. Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a cedat în minimum de seturi, scor 3-6, 3-6 împotriva chinezoaicei Yue Yuan (45 WTA, favorită 6).
La începutul lunii octombrie, „Simo” a pierdut în turul 2 la WTA 125 Hong Kong, scor 2-6, 1-6 cu Anna Blinkova. În primul tur, sportiva născută la Constanța a învins-o pe Arina Rodionova în trei seturi.
Coco Vandeweghe, dublă semifinalistă de Grand Slam, consideră că Simona Halep are nevoie de timp pentru a reveni la forma care a consacrat-o. Retrasă din activitate anul trecut, Coco Vandeweghe, fostă jucătoare de Top 10 WTA, speră să o vadă pe „Simo” la Australian Open 2025.
„Am văzut unele sclipiri caracteristice Simonei Halep ici și colo, am văzut că încă are încredere în ea că mai are tenis în rezervor după suspendarea de dopaj, timp în care a trebuit să lupte atât de greu pentru a-și reduce sentința și pentru a reveni în circuit.
Este nevoie de ceva timp, de asta are nevoie… a trecut deja prin câteva suișuri și coborâșuri, perioade dificile, unele leziuni ici și colo, nu a simțit cu adevărat jocul ei atât de bine atunci când a venit vorba de a înainta – când am văzut-o la Miami.
Așa că va fi cu siguranță un mare semn de întrebare în jurul Simonei Halep, unde este ea la nivel fizic și, de asemenea, la sfârșitul anului, încercarea de a obține o serie de meciuri înainte de sfârșitul anului, sperăm să o vedem la Australian Open”, a declarat Coco Vandeweghe, conform Tennis Channel.
Hong Kong, alături de turneele din Merida, Santa Cruz și Jiujiang, au fost ultimele de categorie WTA 250 ale anului. Elita tenisului mondial se îndreaptă în perioada următoare către Riad, unde are loc Turneul Campioanelor.
În perioada următoare, Simona Halep ar putea reveni pe terenul de tenis în cadrul unor turnee de categorie WTA 125. Sunt programate competiții în Columbia, SUA, Chile, Argentina, Franța sau Brazilia.