Adrian Chiăa-Roșă pleacă de la Petrolul. Atacantul în vârstă de 27 de ani nu mai intră în planurile noului antrenor portughez Ricardo Sousa (47 de ani). Prahovenii au adus în această vară mai mulți jucători de atac, iar Chică-Roșă este nevoit să își caute un nou angajament.
Adrian Chică-Roșă a fost un om important pentru Petrolul Ploiești în sezonul precedent. Adus de la FC Botoșani, atacantul a bifat nu mai puțin de 40 de partide în toate competițiile, atât în SuperLiga, cât și în Cupa României, și a reușit să marcheze cinci goluri.
Acum, vârful născut la Botoșani trebuie să își găsească o altă echipă. Antrenorul Petrolului, Ricardo Sousa, numit în această vară, a decis că Adrian Chică-Roșă nu reprezintă o soluție pentru centrul atacului. Clubul a făcut anunțul oficial.
În această vară, Petrolul Ploiești și-a întărit serios compartimentul ofensiv. Clubul i-a transferat pe Leonardo Santos Teixeira, Robert Jerdea, Dan N’Lundulu și Rareș Leescu. Aceștia sunt atacanții pe care Ricardo Sousa se bazează în acest moment, chiar dacă oficialii clubului continuă negocierile și cu alți fotbaliști.
Adrian Chică-Roșă și-a început cariera la FC Botoșani, club pentru care a evoluat în cea mai mare parte a carierei. Atacantul a mai trecut pe la FC Buzău și FC Brașov, înainte de a fi transferat definitiv la Petrolul Ploiești. Nu este exclus ca vârful să revină în Moldova după despărțirea de gruparea prahoveană.