Laurențiu Reghecampf nu concepe decât victoria în meciul cu FCSB, în timp ce Toni Petrea e de părere că meciul de pe „Oblemenco” nu este decisiv pentru echipa sa.
Florin Gardoș a lucrat la FCSB cu Laurențiu Reghecampf și Toni Petrea și a jucat la Universitatea Craiova în urmă cu trei sezoane. A ieșit un interviu marca FANATIK extrem de interesant, în care fostul fundaș central a vorbit pe șleau despre multe subiecte controversate din ambele tabere care se vor confrunta într-un duel incendiar pe „Ion Oblemenco”.
E un avantaj pentru Reghe faptul că a jucat la un nivel înalt, spre deosebire de Toni Petrea?
– Până la urmă și Toni Petrea a jucat la un nivel profesionist. OK, nu a jucat în Bundesliga. Am văzut la meciul cu Real Madrid cu City cât de important e să simți jocul și schimbările. Am fost mirat de schimbarea lui Modric cu Camavinga, dar pur și simplu a schimbat jocul mutarea lui Ancelotti.
E un meci de mari orgolii. E valabil și la nivel de antrenori?
– Eu cred că există o rivalitate între ei, mai ales că au fost colegi. La un moment dat s-au despărțit, pentru că Toni a vrut să devină antrenor principal și a luat acest drum. Sigur sunt anumite orgolii în joc.
Care sunt plusurile lui Reghe și ale lui Toni Petrea?
– Pe Toni îl știu mai mult ca secund. Dar din ce văd, echipa arată bine și știu că jucătorii din ce am vorbit cu ei sunt mulțumiți și vorbesc frumos de Toni. Deci e un plus că are susținerea jucătorilor și nu cred că ar fi corect să se ia din merite. Patronul s-a implicat mai mereu, indiferent de cine era pe bancă.
Reghe are un plus de experiență și pot spune că a reușit la Steaua (n.r. – FCSB) față de alți antrenori e că a reușit să facă o echipă și asta mi se pare că face și la Craiova. Și-a creionat un prim unsprezece și a schimbat doar foarte puțin și încearcă să formeze un grup bun. Pare că sunt mai uniți și sigur mai face acele mese. Face parte din strategia lui și e un bun pedagog.
Totuși ce minusuri au? Nu sunt perfecți…
– Cum ți-am spus, pe Toni nu îl știu ca principal. La Reghe minusul poate că nu mi s-a părut un tactician cum era de exemplu Mangia. Am avut mulți antrenori în carieră și Mangia mi s-a părut printre cei mai buni. Reghe nu excelează la capitolul ăsta.
Crezi că ar trebui să continue Toni Petrea la FCSB dacă nu ia titlul?
– Eu zic că da, pentru că repet, e un antrenor bun din ce am vorbit cu jucătorii și nume mari nu cred că vor veni. Doar dacă va fi un contract cum a avut Edi Iordănescu. Și așa, poate că s-ar gândi de două ori că și Edi părea că va fi lăsat în pace și nu s-a întâmplat asta. Nu văd altă variantă mai bună decât Toni Petrea.
Crezi că ar fi avut mai multe șanse FCSB cu Edi Iordănescu?
– Nu cred că erau pe primul loc, dar clar a fost destabilizată echipa când iei decizii de felul ăsta, mai ales că FCSB trecea printr-un moment foarte bun. Contează foarte mult și lucrul ăsta. Nu înseamnă că Toni Petrea e un antrenor mai slab. Dar de ce să schimbi când lucrurile merg bine?
E Craiova – FCSB derby-ul de titlu?
– Probabil va fi Steaua (n.r. – FCSB) cu CFR Cluj. Depinde mult care va fi rezultatul. Dacă FCSB pierde, atunci poate fi meciul care decide campioana. În orice caz, Craiova va avea șanse bune la locul doi.
Care sunt atuurile Craiovei și ale FCSB?
– E greu de spus pentru că ambele echipe sunt în formă. Cel puțin în meciul de la București, Craiova a fost mai eficientă și FCSB mi s-a părut că a jucat mai bine. Chiar mi se pare un meci în care se poate întâmpla absolut orice.
Cât o să conteze pentru Craiova că se joacă pe un stadion plin?
– Contează dar poate fi și presiune în plus pentru Craiova. Oamenii își cam pierd răbdarea dacă rezultatul nu e bun. Pe final pot începe să fluiere, dar per total e un lucru bun și clar îi va ajuta. Dacă vor fi conduși prin minutul 80, stadionul se poate întoarce împotriva lor. Craiova cu siguranță aștepta un astfel de meci și nu mă suprinde că se joacă cu casa închisă.
Ai vreun regret legat de perioadă petrecută la Craiova?
– Îmi pare rău că nu am avut mai multă răbdare, dar era foarte dificil. Devis Mangia mi s-a părut că mă provoacă tot timpul și până la urmă am cedat. Nu am mai rezistat și am izbucnit, am avut un conflict și am fost nevoit să plec împrumut la Iași. Nu știu nici acum, că am și mai multă experiență, dacă aș trece printr-o situație similiară dacă aș putea să fac ceva diferit. A fost ciudat. 5 meciuri consecutive, primul sub linie. Adică nu era de ajuns că mă ținea în tribună, mă mai lua și în hotel cu echipa să mai pierd vremea și pe acolo și aveam un CV și un număr de trofee. Nu ai cum să nu ții cont de astfel de lucruri. Simțea lucrurile astea un fost fotbalist.
Eu cred că dacă ar fi fost un antrenor care să fi jucat fotbal la nivel profesionist nu m-ar fi tratat așa. În acea perioadă la Craiova, nu exista nimeni care să fi jucat fotbal! Nici măcar în club! Nu era nici Sorin Cârțu, doar Ovidiu Costeșin care nu avea treabă cu partea sportivă. Ulterior a venit Iliev, dar a stat destul de puțin. Erau 5-6 oameni în staff-ul lui Devis Mangia și niciunul nu jucase fotbal profesionist!
Unde e presiune mai mare, la Craiova sau FCSB?
– Sincer nu se compară din punctul ăsta de vedere. Chiar dacă e presiune mare și la Craiova, nu se compară cu ce e la Steaua (n.r. – FCSB), cel puțin în perioada în care am jucat eu. Nu venea presiune doar de la Gigi Becali, ci și Meme și Reghe puneau presiune constantă. A fost perioada în care am avut cea mai mare presiune. Nici în Anglia la Southampton nu a fost așa.
Cu cine e mai greu să lucrezi: Mihai Rotaru sau Gigi Becali?
– Domnul Rotaru e mult mai discret. Gigi Becali e cu totul altfel. Dacă un jucător are evoluții slabe și i se pune pata, automat ai dispărut din primul unsprezece! Când eram la Craiova venea la o săptămână-două pe la antrenamente și avea câte un discurs. Una e să îl ai pe Gigi Becali care te critică public la prima greșeală și alta e cu un patron ca domnul Rotaru care nu critică niciodată. Poate nici în vestiar direct nu face asta niciodată. E un pic diferență. Dacă un jucător nu va mai apărea, e 100% decizia lui Reghe.
Crezi că ar trebui să mai continue Andrei Vlad la FCSB?
– Dacă aș fi în locul lui clar nu aș mai rămâne. Nu prea văd sensul și sincer să fiu e normal să nu mai primească șanse pentru că așa e fotbalul. Asta e viața de portar! Uite ce i s-a întâmplat lui Tătărușanu la Milan de exemplu. Sau Radu la Inter. A apărat foarte bine, a scos penalty în derby-ul cu Inter și chiar am vorbit cu el când a fost la Milano că nu va mai juca.
Nu văd de ce i s-ar da o șansă din moment ce Târnovanu apără bine și e stăpân pe situație. Pare că se descurcă foarte bine și nu are cum să fie scos din echipă. Fiecare post are plusurile și minusurile lui. Nu schimbi portarul cum schimi un atacant sau un mijlocaș. Va mai juca doar dacă va fi suspendat sau va ieși accidentat Târnovanu.
Poate face Octavian Popescu diferența în ultimele 3 etape?
– A arătat că a făcut deja diferența și e dificil pentru orice jucător care îl are ca adversar. Dar acolo mai sunt și alți jucători, Darius Olaru, care a fost foarte important. Florin Tănase, despre care nu se mai vorbește așa mult de el, nemaifiind la 19 ani, dar mie îmi place mult de el. Au mulți jucători importanți.
Florinel Coman poate să revină?
– Cu siguranță! Accidentarea lui a fost una gravă, dar doar musculară și e clar că poate să revină. Doar că nu mai are același ritm. Nu putem vorbi de o accidentare de ligamente încrucișate cum am avut eu, în care nu există niciun fel de operație care să nu aibă efecte secundare. El trebuie să aibă răbdare și să nu devină frustrat, dar nu e cel mai bun club unde să fii așteptat și să fie lumea înțelegătoare cu tine.
Crezi că ar trebui să plece la Farul împrumut?
– Eu cred că ar fi de ajutor. Decât să stea pe bancă la FCSB mai bine să meargă să joace. Dacă va juca meci de meci la FCSB și cu o pregătire bună, nu are cum după zece etape să nu revină la forma bună.
Crezi că revine Nedelcu să joace în locul lui Paulo Vinicius?
– Eu unul nu sunt adeptul mutărilor de genul ăsta. Atâta timp cât un fotbalist e obișnuit să joace 90% din carieră pe un post. Oricând o să îl întrebi pe Nedelcu într-un interviu o să îți spună că joacă unde îl pune antrenorul. Dar adevărul e că și eu am jucat mijlocaș la închidere de câteva ori și la Steaua (n.r. – FCSB) și la Clinceni. Nu zic că nu mi-a plăcut postul, că ești mai ofensiv, urci mai mult în careu, dar nu m-am simțit niciodată în largul meu, cum eram ca fundaș central.
La fel și din discuțiile cu Lucian Filip, care era și el folosit fundaș central. Nu o să zici niciodată într-un interviu că nu-mi place fundaș central. La fel și cu Denis Haruț. Că joci o perioadă scurtă de timp e altceva, dar trebuie să joci unde dai cel mai bun randament. Nu poți pur și simplu să reprofilezi un jucător.
Cine ia campionatul?
– CFR-ul cred că rămâne favorită pentru că e la mâna ei. Va fi o partidă foarte importantă la Craiova. Eu cred că e un avantaj pentru Cluj dacă se va juca la Buzău meciul cu FCSB.
Craiova joacă pe două fronturi. Cum crezi că o să gestioneze Reghe situația?
– Cred că va face câteva schimbări în Cupa României cu Sepsi. Campionatul rămâne cel mai important, mai ales că sunt în continuare șanse la titlu și la locul doi dacă vor câștiga cu FCSB. Cred că se vor califica în finala Cupei, pentru că sunt în formă și se vede că încep să se lege lucrurile acolo. Și din punct de vedere mental stau foarte bine și cred că sunt favoriți la câștigarea Cupei României. Nu știu ce s-ar putea întâmpla ca să nu câștige Cupa! Poate doar dacă pierd cu FCSB și să aibă o cădere.