Adrian Dafinei a fost doctor în fizică și profesor universitar, fiind considerat în ultimii 25 de ani arhitectul rezultatelor remarcabile obținute de elevii din România la olimpiadele și concursurile internaționale de fizică.
An de an, elevii pregătiți de Dafinei au venit în țară cu medalii de aur, argint sau bronz, precum și alte trofee și premii, pe lângă faima pe care au adus-o României. Practic, anunță Cațavencii, România a devenit ”o forță mondială a olimpiadelor de fizică și a adus-o pe primul loc în clasamentul european”, asta și datorită lui Adrian Dafinei.
Din cele trei generații care l-au urmat pe Dafinei mulți tineri au ajuns acum experți și profesori de top în multe universități ale lumii. ”Adrian Dafinei nu a fost doar un strălucit profesor și antrenor, ci și un mentor, un cultivator subtil de talente, un constructor de caractere și un maestru al selecției finale, înainte de competiții.
Munca lui a fost recunoscută în forurile internaționale, el fiind membru permanent în consiliile de conducere ale Olimpiadei Internaționale de Fizică, Olimpiadei Internaționale de Fizică a Țărilor din Asia și Olimpiadei Europene de Fizică”, mai transmite sursa citată.
Paradoxal, în România nu mulți îi recunosc munca și meritele sale sunt mai mereu ignorate de autorități. Va rămâne, însă, în memoria sutelor de elevi pe care i-a ghidat în viață. Olimpicii i-au scris inclusiv o scrisoare, în momentul în care profesorul lor a dispărut, potrivit efizică.
”Domnul Profesor Doctor Adrian Dafinei a fost un erou al lumii fizicii românești, având un rol cheie în organizarea concursurilor naționale de fizică și în coordonarea timp de 25 de ani a Lotului Național Român de Fizică, participant la olimpiadele internaționale. A fost membru în boardul Olimpiadei Internaționale de Fizică, a Olimpiadei Internaționale de Fizică a Țărilor din Asia și a Olimpiadei Europene de Fizică.
Am avut șansa de a participa la pregătirile teoretice și experimentale, desfășurate de domnul profesor Adrian Dafinei în cadrul Loturilor de Fizică și am deprins de la dânsul modul de a aborda și de a înțelege în profunzime multe subiecte complexe de fizică.
Domnul profesor fost un model pentru noi, ne-a oferit susținerea și încrederea de a atinge performanța și ne-a orientat destinele spre excelența în fizică. De aceea, îi vom fi mereu recunoscători și îndatorați să îi continuăm munca prin care România să devină o parte importantă pe harta fizicii mondiale.
Domnul profesor Adrian Dafinei ne-a fost și un mentor personal, învățându-ne cum să abordăm competițiile de fizică și la nivel psihologic și ne-a fost mereu alături ca să ne motiveze. Adesea îl vedeam concurând alături de noi, nu în timpul probelor, ci după, în cadrul moderărilor, cu aceeași dedicare și pasiune împărtășită de fiecare dintre noi.
Eforturile dânsului de-a lungul anilor au fost recompensate prin onoarea de a fi membru în Advisory Committee din cadrul Olimpiadei Internaționale de Fizică și prin invitațiile de a participa cu Lotul de Fizică ale României la multe concursuri prestigioase din întreaga lume, ca de exemplu Olimpiada Internațională de Fizică a Țărilor din Asia.
Lumea a pierdut un fizician talentat, familia lui un tată și un bunic iubitor, iar lumea fizicii din România unul dintre cei mai dedicați coordonatori de olimpiade și cei mai dedicați oameni ai performanței în fizică. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis elevii.