Irina Ionesco a plecat din această lume la vârsta de 91 de ani. Artista franceză, de origine română, consacrată în lumea fotografiei prin ipostazele erotice cu fiica sa, Eva, a decedat luni la Spitalul Rothschild, din Paris.
Moartea Irinei Ionesco a fost confirmată chiar de fiica sa, Eva Ionesco, pentru AFP. Fotografa ar fi suferit mai multe AVC-uri, iar medicii nu au mai reușit să o salveze.
Eva Ionesco a transmis vestea subliniind talentul ”incontestabil” al celei care i-a dat naștere, dar a și recunoscut că a avut parte de suferințe, în urma pozării sale, pe când era doar o minoră, în poziții erotice.
”Mama m-a făcut să sufăr enorm toată viaţa (…) Nu-i putem lua acest talent”, a spus Eva Ionesco pentru AFP, informează News.ro
Irina Ionesco a devenit celebră în 1970, tocmai prin prisma fotografiilor indecente cu copilul său. Eva a fost pozată nud și în ipostaze erotice pe când avea 4-11 ani.
Magistrații au catalogat, la un moment dat, imaginile ca fiind ale ”unui copil foarte mic sau o orice fetiţă, sexualizată într-un mod nesănătos şi degradant pentru ea”. S-a întâmplat după ce Eva a intentat un proces și a obținut interzicerea oricărei imagini cu sine dezbracată, din perioada de glorie a mamei sale.
Procesul a fost finalizat odată cu apariația filmului despre viața Irinei și Evei Ionesco, intitulat ”My Little Princess”, prezentat la prestigiosul Festival de la Cannes, în 2011. Actrița Isabelle Huppert a fost cea care a interpretat-o pe Irina Ionesco.
Eva Ionesco a mai mărturisit pentru sursa menționată anterior că de 15 ani a evitat să mai țină legătura cu mama ei, dar fiul său a ajutat-o să-și ”depășească frica”. Acesta a încurajat-o să meargă la artistă și să-și ia rămas bun, înainte de moarte.
”Nu poţi ierta pe cineva care te-a rănit atât de mult. Iertarea este dificilă. Dar putem vorbi cu oamenii. Am putut discuta cu ea înainte de moartea ei”, a mai precizat Eva Ionesco.
În 2017, Irina Ionescu a fost obligată de judecători să achite fiicei sale daune de 10.000 de euro pentru afectarea vieții private.