A murit Decebal Balaur, fotbalistul care a câştigat bronzul la Mondialul din 1981

Claudiu I    Iuliana Spirache   
in Echipa nationala
25/11/2018, 13:30
A murit Decebal Balaur, fotbalistul care a câştigat bronzul la Mondialul din 1981
Rândul de sus: Constantin Cernăianu, medicul echipei, Costel Ilie, Mircea Bolba, Decebal Balaur, Doru Vuscan, Gabi Balint, Mihăiţă Hanghiuc, Stere Sertov, Cornel Fâşic, Iosif Lovas, Romulus Gabor, Ioan Andone, Mircea Rednic, maseurul echipei. Rândul de jos: Laurenţiu Dumitrescu (ziarist), Gheorghe Viscreanu, Augustin Eduard, Dorel Zamfir, Horaţiu Lasconi, Dumitru Macri, Constantin Gârjoabă, Marin Matei, Daniel Lăzărescu (conducător)

Doliu în lumea fotbalului românesc, după ce Decebal Balaur a murit la vârsta de 56 de ani. Fostul fotbalist care a câştugat alături de echipa naţională a României U20 bronzul la Mondialul de juniori din 1981 a decedat în cursul zilei de duminică, 25 noiembrie.

Decebal Balaur (56 de ani) a evoluat pe postul de mijlocaş în Divizia A, în anii ’80. Pe parcursul carierei, acesta a jucat la echipe precum FC Olt, Gloria Buzău, dar a devenit cunoscut în perioada în care a evoluat în tricoul lui FC Argeş.

Decebal Balaur, fotbalistul care a câştigat bronzul la Mondialul din 1981, a murit

Decebal Balaur a făcut parte, alături de Mircea Rednic, Ioan Andone şi Gabi Balint, din echipa naţională a României U20 care a reuşit să câştige bronzul la Campionatul Mondial de juniori din 1981. În acea perioadă, generaţia din care făcea parte Decebal Balaur a fost numită “Generaţia Cangurilor”.

Decebal Balaur a decedat la doar două zile după ce fotbalul românesc l-a pierdut pe Bujor Hălmăgeanu, fost jucător şi antrenor la Steaua. Fostul fotbalist care a evoluat la echipe precum Politehnica Timişoara, Petrolul Ploieşti şi Dinamo Slatina a murit la vârsta de 77.

Lotul României la Campionatul Mondial de tineret din Australia

Portari: Iosif Lovaş (UTA), Constantin Gârjoabă (Progresul Bucureşti)
Fundaşi: Gheorghe Viscreanu (SC Bacău), Ioan Andone (Corvinul), Augustin Eduard (FC Argeş), Mircea Rednic (Corvinul), Marin Matei (FC Olt), Doru Vuscan (UTA), Cornel Fîşic (SC Bacău)
Mijlocaşi: Costel Ilie (ASA Târgu Mureş), Gabi Balint (Steaua Bucureşti), Mihăiţă Hanghiuc (FCM Galaţi), Decebal Balaur (FC Argeş), Horaţiu Lasconi (Jiul Petroşani)
Atacanţi: Dorel Zamfir (Dinamo), Stere Sertov (Steaua), Romulus Gabor (Corvinul), Mircea Bolba (ASA Târgu Mureş)

 

 

Închide ×