Life

A murit Doru Stănculescu. Artistul a fost găsit fără suflare în casa sa

Doru Stănculescu a murit luni dimineață, la vârsta de 71 de ani. Acesta a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică folk.
23.08.2021 | 18:55
A murit Doru Stanculescu Artistul a fost gasit fara suflare in casa sa
A murit Doru Stănculescu. Artistul a fost găsit fără suflare în casa sa
ADVERTISEMENT

Doru Stănculescu a fost găsit fără suflare în casa sa, luni dimineață. Cântărețul în vârstă de 71 de ani a fost unul dintre fondatorii cenaclului Flacăra și un nume de referință în muzica folk din România.

Tristul anunț a fost făcut pe pagina de Facebook de folkistul Eugen Avram.

A murit Doru Stănculescu. Artistul a fost găsit fără suflare în casa sa

Cunoscutul cântăreț s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Acesta a fost găsit fără suflare în casa sa. Cumplita veste a fost dată de unul dintre cei mai buni prieteni.

ADVERTISEMENT

“Mi-e foarte greu să vă dau vestea asta. Stănculescu Doru-emil a plecat azi dimineață să se întâlnească cu bunii lui prieteni Dan Andrei Aldea, Vali Sterian și alții. Primește-l Doamne și veghează-i veșnica odihnă. O pierdere uriașă!”, a scris folkistul Eugen Avram, pe Facebook.

Doru Stănculescu a fost fratele cântăreței Mihaela Mihai. Acesta era de profesie arhitect. A debutat în muzică în anul 1968 cu melodia “Ion Crâșmaru”, pe versurile lui Octavian Goga.

ADVERTISEMENT

A compus de asemenea și muzică pentru film. Este vorba de pelicula Porțile albastre ale orașului, în regia lui Mircea Mureșan (1974). Primul disc single al lui Doru Stănculescu a apărut în anul 1979, fiind scos de casa de discuri Electrecord.

De-a lungul anilor melodiile sale precum “Ion Vodă Cumplitul”, “Șambala”, “Fără petale”, sau “Ecou de romanță” au fost fredonate de mii de fani.

ADVERTISEMENT

“E adevărat că publicul are preferințe între „copiii“ mei, dar eu nu pot avea. Fiecare compoziție are o poveste a ei, are o trăire, o emoție. Din cauza asta, piesele nici nu seamănă între ele”, spune artistul într-un interviu acordat în urmă cu mulți ani pentru Adevărul.

Doru Stănculescu, unul dintre fondatorii Cenaclului Flacăra

Regretatul cântăreț a fost și unul dintre fondatorii Cenaclului Flacăra, unde a participat până când acesta a fost desființat. Au fost ani în care artistul nu  avut voie să apară la Televiziunea Română pentru că refuza să-și tundă părul. În plus, sora sa fugise din țară.

ADVERTISEMENT

“Am avut multe de tras după ce sora mea, Mihaela Mihai, a rămas în Vest în 1975. Am avut după aceea interdicție la televiziune, asta și pentru că aveam părul lung și refuzam să-l prind în agrafe ca să nu se vadă.

Eu am zis: Nu pot să mint, ăsta sunt eu. Dar și la radio mi se difuzau piesele noaptea târziu, de prieteni redactori în radio, care mă dădeau pe post fără ca măcar să-mi anunțe numele”, povestea Doru Stănculescu.

După Revoluție, în anul 1990, artistul a decis să plece la Paris, acolo unde a locuit 6 ani. În anul 1996, a primit premiul pentru întreaga activitate la festivalul „Om Bun” și în 2002, o diplomă de onoare din partea Ministerului Culturii.

ADVERTISEMENT