Sport

„A murit în chinuri!” Mitică Dragomir, dezvăluiri despre moartea tatălui său

Dumitru Dragomir și povestea cutremurătoare despre moartea tatălui său. Cum și-a pierdut fostul șef LPF părintele și cât de tare l-a afectat, de fapt.
11.04.2026 | 20:17
A murit in chinuri Mitica Dragomir dezvaluiri despre moartea tatalui sau
Dumitru Dragomir (79 de ani) a povestit cum și-a pierdut tatăl. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Moartea lui Mircea Lucescu (80 de ani) a stârnit un val de reacții în lumea fotbalului românesc. Dumitru Dragomir (79 de ani) și-a amintit cu această ocazie de moartea tatălui său, pe care l-a pierdut când părintele său avea puțin peste vârsta fostului selecționer al României. Vezi pe Fanatik.ro drama prin care a trecut familia fostului șef LPF.

Cum a murit tatăl lui Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir a fost extrem de legat de familia sa, iubindu-și ambii părinți. După ce a povestit că a luat istețimea de la mama sa, iar despre tatăl său a dezvăluit că a luptat în Bătălia de la Cotul Donului în cel de-al Doilea Război Mondial, fostul șef LPF a spus de data aceasta cum s-a stins părintele său, de fapt.

ADVERTISEMENT

Totul s-a petrecut într-un moment banal, care nu anunța tragedia care urma să se petreacă în familia Dragomir. Tatăl lui Mitică își desfășura activitățile obișnuite din gospodărie, dar și-a rupt femurul în urma unei căzături și s-a chinuit ulterior 3 luni de zile până și-a dat ultima suflare. Dumitru Dragomir consideră că tatăl său ar fi atins centenarul dacă nu se întâmpla tragedia din acea zi fatidică.

„Tata era vioi, avea 84 de ani aproape. Urca pe o scară și venea cu niște struguri din pod. În Oltenia tai strugurii și îi pui în pod și stau trei, patru, cinci luni. Mănânci de la ei, se mai stafidesc un pic, dar foarte buni. Cel puțin tata așa făcea. El a căzut cu strugurii pe jos și și-a rupt femurul, a mai trăit trei luni în chinuri și a murit. Trăia 100 de ani. 

ADVERTISEMENT

Când îți rupi femurul la 83 de ani, nu mai ești om, mă. Îți dai seama ce dureri poți să ai? Și când te operează la 83 de ani, nu mai știi dacă corpul îți rezistă anesteziei!”, a spus inițial Dumitru Dragomir despre moartea tatălui său.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir și-a pierdut cel mai bun prieten după o operație banală

Dumitru Dragomir și-a amintit ulterior și de unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Fostul conducător din fotbalul românesc a povestit cum Lucian Gamsievici s-a operat de hernie, însă anestezia a fost prea puternică pentru a se mai trezi vreodată.

ADVERTISEMENT

„Unul dintre cei mai buni prieteni evrei ai mei, Lucian Gamsievici, n-a murit din asta? Tot așa, la 80 de ani. S-a dus să opereze de o hernie, mă. Cea mai ușoară operație din lume. O jumătate de oră, pac, pac și ai terminat. Du-te acasă. I-a făcut anestezie și…”, a mai spus Dragomir.

Ce a spus Dumitru Dragomir despre bătrânețe. „Eu încă sunt verde!”

Dumitru Dragomir este foarte activ și are o alimentație bine aleasă și structurată. El a mărturisit că încă este „verde” psihic, însă corpul său resimte cele aproape 8 decenii de viață și recomandă tuturor celor trecuți de vârsta de 75 de ani să se controleze amănunțit.

ADVERTISEMENT

„Cine crede că după 75 de ani nu ia un medicament și nu îl doare ceva, să se ducă repede la doctor și ăla. Fii atent aici. Să își facă un control. Nu există, bă, frate, după 80 de ani. Uite, eu cred că eu încă sunt verde. Dar sunt verde 100% la minte, atât. Restul, sunt ruginit rău, nene, și eu. Îți dai seama. Și eu stau pe medicamente. Nu e așa ușor!”, a mai spus Mitică la „Profețiile lui Mitică”.

  • 30 mai 1946 este data la care s-a născut Dumitru Dragomir
  • 80 de ani împlinește „Oracolul din Bălcești” în acest an

Mitică Dragomir, dezvăluiri despre moartea tatălui său