A murit jurnalistul Nestor Rateş, unul dintre oamenii de presă care s-a aflat în spatele echipei radio Europa Liberă, din timpul comunismului. Anunțul a fost făcut de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş a trecut la cele veșnice la vârsta de 91 de ani, lăsând în urma sa multă durere. S-a născut în 1933, în Moinești, județul Bacău. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București, iar ulterior a intrat în lumea presei.
Cariera de jurnalist a început-o la Agerpres, dar în 1973 a plecat din țară cu familia, făcând parte din departamentul românesc al Radio Europa Liberă. A devenit astfel corespondent al radioului în Statele Unite ale Americii, dar și director al Serviciului românesc la München și Praga.
A reprezentat una dintre vocile care în perioada comunistă au fost „puntea de legătură” a românilor cu Occidentul. Timp de 20 de ani, marele jurnalist a lucrat la postul de radio din SUA.
A ocupat funcția de director al serviciului românesc al Europei Libere la München în 1989. De asemenea, același post l-a avut la München și Praga, în perioada 1994- 2002. Din 2003 a devenit consilier pentru politici editoriale.
În anul 1991, Nestor Rateş a publicat „Romania: The Entangled Revolution”. Cartea sa a avut două ediții în limba română, în 1994 și 199, cu titlul „România: revoluția încîlcită”.
„Pe parcursul a douăzeci de ani, în redacțiile din Washington, München și Praga, Nestor Rateș a fost de două ori director al departamentului românesc, oferind românilor acces la informații esențiale despre evoluția lumii, inclusiv despre evenimentele din alte țări comuniste.
Alături de alte voci cunoscute ale exilului românesc, precum Ghiță Ionescu, Nöel Bernard, Vlad Georgescu, Emil Georgescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mircea Carp, Cornel Chiriac, Ion Ioanid, Gelu Ionescu, Șerban Orescu, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu, Liviu Tofan, a contribuit la menținerea speranței și conștiinței libere a românilor.
Nestor Rateș va rămâne în amintirea tuturor ca o voce a conștiinței și un simbol al rezistenței prin cuvânt împotriva unui regim represiv. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în mesajul transmis de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.