Fostul fotbalist columbian Jorge Bolaño, care a participat la Cupa Mondială din 1998 din Franța, a murit la vârsta de 47 de ani în orașul Cúcuta. El a fost coleg cu Adrian Mutu, la Parma, în 2002.
Bolaño, ex-internațional columbian, originar din Baranquilla, a decedat în urma unui atac de cord, în timpul unei petreceri la care a participat. Vestea a fost anunțată de canalul Win Sports în timpul meciului dintre Atletico Junior și Medellín. Bolaño a activat ca analist sportiv la Win Sports, înainte de a reveni în activitatea de antrenor.
În ciuda faptului că a fost un fotbalist scund, de numai 1,68 metri, Bolaño a fost socotit unul dintre marii jucători columbieni. Era un mijlocaș extrem de spectaculos. Fiu al fostului fotbalist Oscar Bolaño, el a jucat la națională doar 36 meciuri, dar a bifat la cluburi peste 450 de partide.
S-a format și a debutat la Barranquilla. După cinci ani, el s-a transferat la Parma, club unde a jucat șapte sezoane. Acolo a fost o scurtă perioadă coleg cu Adrian Mutu. Nu au jucat împreună, deoarece la câteva zile după ce Mutu a ajuns la Parma, Bolano a fost împrumutat la Sampdoria. A revenit în 2004, iar în Serie A a mai jucat la Lecce și Moderna. Un parcus total de zece ani în Italia.
În 2010, la vârsta de 33 de ani, s-a întors în fotbalul columbian pentru a purta tricoul lui Cúcuta Deportivo). Acolo a jucat 70 de meciuri (60 în campionat și 10 în Cupă). Bolano a decis să-și termine activitate în 2012, când și-a anunțat retragerea.
Bolañito, cum era poreclit fostul fotbalist, a participat cu naționala Columbiei la CM 1998, unde Adrian Ilie a semnat golul victoriei tricolorilor în confruntarea cu naționala sud-americană.
Nu a prins foarte multe meciuri ca titular, dar a participat la trei calificări ale Columbiei la trei turnee finale de Cupă Mondială (Franța 1998, Coreea și Japonia 2002 și Germania 2006).
După retragere, fostul fotbalist a decis să urmeze o carieră în antrenorat, începând la Uniautónoma FC, ca secund. În a doua jumătate a anului 2017, el a antrenat Real Frontera Sport Club de Segunda din Venezuela.
În 2022, a preluat funcția de antrenor al echipei naționale U-17 a Columbiei, această experiență fiind ultima sa aventură pe banca tehnică.
Ca o ironie a sorții, chiar în această duminică, Carlos Bacca, Teófilo Gutiérrez și paraguayanul Guillermo Paiva, legitimați la Atletico Junior de Barranquilla au făcut un gest care avea legătură cu fostul fotbalist.
Ei au imitat acea celebră sărbătoare pe care Valenciano, Valderrama, Pacheco și Bolaño obișnuiau să o facă acum 20 de ani. Iar nu peste mult timp s-a aflat despre moartea celui care a fost unul dintre cei mai mari jucători din istoria echipei columbiene.