News

A murit la puțin timp după ce a născut! Soțul a făcut plângere la Poliție

10.07.2019 | 12:49
A murit la putin timp dupa ce a nascut Sotul a facut plangere la Politie

O femeie din Odobești, județul Vrancea a murit la puțin timp după ce a născut! Tânăra, în vârstă de 35 de ani, a încetat din viață chiar la Spitalul Județean Focșani. Nicoleta Ciuciur Potlog, pe numele ei, a adus pe lume un copil sănătos, pe cale naturală, dar la puțin timp a intrat în stop cardio respirator. Medicii au resuscitat-o, femeia si-a revenit preț de câteva minute, însă a intrat iar în stop cardio respirator. De data aceasta, doctorii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul.

A murit la puțin timp după ce a născut!

Acum, soțul acesteia a mers la Poliție să depună plângere. Bărbatul spune că soția lui a fost urmărită pe toată perioada sarcinii la o clinică privată unde mergea pentru control și ecografie periodic. Mai mult de atât, întreaga sarcină a decurs normal până pe 8 iulie, zi în care femeia a început să se simtă rău. A fost adusă la Spitalul Județean Focșani, iar în jurul orei 23.00 ar fi început travaliul, pentru ca nașterea să aibă loc la scurt timp după.

„A născut natural, nașterea a decurs foarte bine,  dar nu a putut să elimine placenta odată cu fătul, a mai durat vreo oră până a eliminate placenta, după care s-a simțit rău-rău. A fost conștientă după care odată…. Nu știm să fi avut probleme, doar că era supraponderală, avea 90 de kg probabil, iar acum cu sarcina ajunsese la 120 de kg. Dar alte probleme nu avea”, a spus bărbatul.

A murit la puțin timp după ce a născut! Spitalul
Femeia a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon din Focșani. Sursa foto – facebook

Soțul a făcut plângere la Poliție

Din câte se pare,  femeii i s-ar fi recomandat nașterea prin cezariană, însă soțul ei spune că medicii i-au transmis că „dacă poate să nască natural, să nască natural, că se reface mai repede”. „Medicii nu ne-au spus că ar fi nevoie de cezariană, au spus că dacă poate să nască natural, să nască natural, că se reface mai repede. Vreau să știu exact cauzele decesului, nu vreau să acuz medicul că nu și-a făcut treaba. Poate ei au făcut tot ce s-a putut, dar trebuie să aflu dacă au făcut toți greșeli”, a declarat soțul femeii.

IPJ Vrancea a preluat acum cazul și a anunțat că a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. „În cursul acestei dimineți, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost înregistrată plângerea soțului în cauză, în baza căreia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În funcție de rezultatul cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea