Maxim Tsigalko s-a stins din viață la vârsta de doar 37 de ani. Deși era retras din activitate încă din 2008, fostul fotbalist bielorus avea un statut legendar printre fanii jocului video Championship Manager.
Născut la Minsk și junior al echipei Dinamo Minsk, fostul atacant a impresionat încă de la o vârstă fragedă, punând umărul la câștigarea titlului din Belarus în 2004. În 2003, Tsigalko a strâns și două selecții pentru prima reprezentativă și a marcat un gol, împotriva Uzbekistanului.
În ediția 2001-2002 a jocului video Championship Manager, Tsygalko era preferatul utilizatorilor datorită potențialului de creștere pe care îl avea și al faptului că putea fi achiziționat la un preț extrem de accesibil.
Din nefericire, Tsigalko nu și-a atins niciodată potențialul. „Wonderkid-ul” din Championship Manager 2001-2002 a fost „distrus” de accidentări. Exceptând cei șase ani petrecuți la Dinamo Minsk, club alături de care a câștigat un campionat și a Belarusului, fostul atacant a mai jucat pentru Naftan Novopolotsk, Kaisar, Banants and Savit Mogilev.
Tragica veste a dispariției lui Maxim Tsigalko a fost anunțată pe pagina de Twitter a lui Dinamo Minsk, deși cauza decesului nu a fost deocamdată comunicată oficial.
🥀 На 38-м году жизни перестало биться сердце Максима Цыгалко…
Воспитанник минского “Динамо”, выступавший за команду в сезонах 2001-2004, провел 65 матчей и забил 28 голов.
Чемпион Беларуси, обладатель Кубка страны в составе “Динамо”.
Вечная память!#fcdm1927 #ЛегендыДинамо pic.twitter.com/ep8On4Up85
— ФК Динамо Минск (@FC_Dinamo_Minsk) December 25, 2020
„Transmitem sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui Maxim… Nu te vom uita niciodată”, a transmis clubul bielorus.
În februarie 2013, Antonio Poutillo, cel care era responsabil cu selectarea statisticilor pentru jucătorii din Belarus în Championship Manager, a explicat de ce Tsigalko a devenit un superstar internațional.
„Eram tânăr la vremea aceea. Credeam că fotbalul din Belarus are viitor. Îmi plăcea foarte mult de Tsigalko. Era rapid, avea simțul porții și se descurca pe spații mici. Avea toate calitățile pentru a deveni un atacant de clasă. Era și internațional bielorus, motiv pentru care a primit cifre și mai bune. Acesta era un aspect extrem de important. Putea fi luat la un preț nesemnificativ. Dădea gol în fiecare meci”, a declarat Antonio Poutillo pentru Gazzetta.
Din cauza problemelor de sănătate, Tsigalko a petrecut mai mult timp acasă decât pe gazon. Acesta a povestit că a conștientizat că avea oportunitatea să câștige sume imense de bani din fotbal, însă totul a fost conștientizat când deja era prea târziu pentru el.
„Nimeni nu mi-a spus nimic despre acest joc, deoarece nimeni din țara mea nu avea acest joc. Am auzit cât de bun sunt abia atunci când mi-a povestit un jurnalist rus. Mi-a spus că sunt cel mai popular fotbalist din joc. Nu mi-a venit să cred. Nici nu știam că există acel joc. M-a bufnit râsul.
Mi-am dat seama câți bani aș fi putut să câștig, dar era prea târziu. La 23 de ani m-am accidentat foarte grav și astfel a trebuit să ma retrag trei ani mai târziu. Am câștigat ceva bani din fotbal, dar nu m-am putut baza pe ei. M-am angajat în construcții după ce am renunțat la fotbal.
Câștigam cinci dolari pe zi, iar mai târziu 20 de dolari pe zi. Eram foarte obosit. Spatele și picioarele mele erau distruse și așami s-a agravat starea de sănătate”, a declarat Maxim Tsigalko într-un interviu acordat lui Leferis Danovasilis.