A murit Mihai Șora. „Patriarhul filosofilor români” avea 106 ani. Povestea unei vieți complicate și controversate

Mihai Șora a părăsit această lume decadentă în care a supraviețuit nu mai puțin de 106 ani. Figură marcantă în cultura românească, Mihai Șora a avut o viață întortocheată, între laude și contestări. FANATIK vă prezintă un rezumat al drumului să centenar prin această lume decadentă și ticăloasă.

Vezi și: Foto. Ei sunt copiii filosofului Mihai Șora! Familia marelui om de cultură e stabilită în Germania

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Mihai Șora. Luiza Palanciuc are doar 47 de ani

A murit Mihai Șora. „Patriarhul” filosofilor români avea 106 ani. Povestea unei vieți complicate și controversate

Mihai Șora s-a născut în timpul Primului Război Mondial, în satul Ianova din comuna Remetea Marea, județul Timiș, Austro-Ungaria la vremea respectivă. Adică 7 noiembrie 1916.

Obișnuia să spună, glumind, că a anunțat revoluția bolșevică din Rusia, începută exact cu un an mai târziu, pe 7 noiembrie 1917 (25 octombrie pe stil vechi, în calendarul iulian, de aceea cunoscută drept Revoluția din Octombrie).

Digi24.ro

Oamenii sunt uluiți când află ce vârstă are acest bărbat. Cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire și cât îl costă pe an

Raportat la datele noastre istorice, a fost mai mare cu doi ani decât România Mare, visul nostru secular, ciuntit și astăzi, înfăptuit vremelnic pe 1 decembrie 1918.

Băiat de preot, cu pasiune pentru citit și avid de cultură, premiant în formă continuată

Mihai a fost al doilea băiat al preotului Meletie Șora și al soției sale Ana. Avea 5 ani când familia s-a mutat în satul Izvid, la 16 km de Timișoara, unde tatăl său obţinuse un post de profesor de religie la Şcoala Normală și astfel putea să facă naveta.

Atunci a învățat să buchisească literele, ajutat de părintele său, alături de care avea obiceiul să stea, la birou acestuia, să citească și să scrie. Clasele primare le-a făcut la Izvid, într-o „școală” cu o singură „clasă”, cu un singur învățător, care preda simultan, după vârsta fiecărui elev, conform atelier.liternet.ro.

Apoi, pentru gimnaziu, a mers 4 ani la Timișoara (1923–1927), unde a făcut și liceul, la „Constantin Diaconovici Loga” (1927–1934). A studiat cu înclinație deosebită filosofia și limbile străine, franceza, germana, italiana și, cu preponderență, clasicele latina și elina (greaca veche). Premiant 1 în fiecare an.

Digisport.ro

Mai dur nu se putea! A venit ”nota de plată”, după gestul golănesc fără precedent făcut de un luptător către fata din ring

Student la Filosofie, cu profesori uriași: Nae lonescu, Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade

Nu a fost cel mai cuminte, cel mai supus adolescent… Avea personalitate, acumula cu ușurință noi cunoștințe, ceea ce-i dădea un sentiment de siguranță, de superioritate, după cum își amintea într-un interviu preluat de ceruldinnoi.ro din revista „Formula As”.

„M-am născut în credinţă, fiind băiat de preot ortodox din Ardeal. În perioada pubertăţii şi a adolescenţei, am trecut şi eu, ca şi alţii, printr-o perioadă de bravură şi de revizuire completă a valorilor moştenite. Această perioadă s-a făcut simţită mai ales în relaţiile mele cu tata, printr-o agresivitate negativistă în raport cu valorile stabilite de el. Dar tata, un om foarte înţelept, m-a lăsat să mă lămuresc singur, nu a încercat să-mi impună ceva” – Mihai Șora

Pentru studiile superioare a ajuns la un compromis cu tatăl său. Mihai Șora voia Filosofie, părintele spera să meargă la Arhitectură, pentru că era pasionat de desen, „făceam «savante» planuri de case, edificii, monumente, instituţii, urbanism în toată regula”.

Compromisul s-a numit Facultatea de Drept. La care a stat doar un an. După care și-a urmat visul, Filosofia, la Universitatea din București. A avut profesori uriași, Nae lonescu, Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Nicolae Bagdasar, conform adevarul.ro.

Paris, „dulceața vieții”… Noi prieteni, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica… Înaintea ocupației germane…

În timpul studenției a continuat și s-a împlinit iubirea din liceu cu Mariana Klein, dintr-o familie de evrei maghiari catolici, născută la Budapesta, premiantă și ea a liceului de fete „Carmen Sylva” din Timișoara.

După absolvirea facultății, în 1939, Mariana și Mihai s-au căsătorit. Mai pe ascuns, discret, fără mare nuntă mare, departe de nemulțumirea părintelui Meletie, deloc încântat de originile norei, după cum povestea Mihai Șora într-un interviu la „Profesioniștii” Eugeniei Vodă, în decembrie 2016.

Au plecat imediat după căsătorie la Paris, cu o bursă de studii de la Institutul Francez din București. Până la doctorat, atmosfera pariziană a fost „dulceața vieții”, după cum o descria chiar Mihai Şora. Încă nu izbucnise Al Doilea Război Mondial…

S-au împrietenit cu nume care „răsăreau” în diaspora românească, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica… Mai mari, și la propriu, și la figurat la acea vreme. A făcut față, a fost primit în cercul lor eletist.

Refugiul din fața nemților, antifascismul militant și apropierea de comuniști

În 1940, familia Șora a fugit de ocupația trupelor lui Hitler la Paris în zona liberă din sudul Franței (până în octombrie 1943), la Grenoble. Mihai și-a continuat teza de doctorat și, sub influența durității naziste, „completate” de rezistența eroică a Uniunii Sovietice, a devenit un „antifascist militant”, după propria descriere, a alunecat spre simpatii de stânga, a avut legături cu Rezistența, cu comuniștii francezi și, după încheierea războiului, s-a înscris în Partidul Comunist Francez.

„Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenţie despre procesele staliniste din anii ’30, ştiam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat… sau, cel puţin, aşa mi se părea mie… un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-şi câştige o platformă populară. În presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns în România… Şi cred că dacă rămâneam în Franţa s-ar fi putut să încremenesc şi eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga, ba chiar comunizant” – Mihai Șora

Reîntoarcerea în țară, prizonier sau agent al puterii populare conduse de la Moscova?

N-a rămas în Franța și a revenit în țară, să-și revadă părinții, în 1948. Decizie care i-a schimbat dramatic viața. Autoritățile tinerei Republici Populare Române în care dicta puterea muncitorilor și țăranilor, sub directa „îndrumare” a tovarășilor aduși de tancurile „eliberatoare” ale „glorioasei” Armate Roșii, care „uitase” să mai plece acasă, îi interzic întoarcerea în Franța, îl sechestrează practic în țară.

La sfârșitul acelui an 1948, neavând de ales, vin în România și soția sa, Mariana, împreună cu cei doi copii și însărcinată cu al treilea: Alexandra, Andrei și Tom. Avea să plece din țară abia la sfârșitul anilor ’70 și a murit în Germania, la Munchen, în 2011, la 94 de ani. După 3 ani, pe 19 iulie 2014, Mihai Șora, ajuns la 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc.

Mihai Șora a trăit primii 20 de ani ai „prizonieratului” în propria țară în tăcere. N-a bucurat cititorii cu nimic. Singura comunicare „scrisă” cu publicul fusese în Franța.

Prestigioasa editură Gallimard îi publicase cu un an înainte, în 1947, debutul editorial, „Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique” (Dialog interior. Fragment de antropologie metafizică), care impresionase mari personalități din comunitatea filosofică franceză. Îi fusese oferită cetățenia franceză imediat după publicarea cărții, dar o refuzase. Prima greșeală mare a vieții sale, înaintea celei de-a doua, revenirea în România populară, condusă de la Moscova.

A fost nevoit să lucreze la Ministerul de Externe (1948–1951), condus cu mână de fier de Ana Pauker. S-a speculat mult după lovitura de stat din decembrie 1989 despre colaborarea lui Mihai Șora cu prima femeie vicepremier și ministru de externe (atât din istoria României, cât și din lume).

Mihai Șora a susținut mereu că a fost numai o problemă strict de supraviețuire, atât la propriu, cât și la figurat. A fost contestat de multe nume importante din viața culturală și politică a României post-decembriste.

Mihai Șora a avut un merit de necontestat în reușita „de masă” a celebrei colecții literare „Biblioteca pentru toți”

A schimbat locul de muncă de la Ministerul de Externe în 1951 (Ana Pauker intrase în perioada de dizgrație a Moscovei), a urmat Editura pentru Limbi Străine (șef de secție între 1951 și 1954), Editura de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA, redactor-șef între 1954 și 1969), Editura Enciclopedică (redactor, 1969-1970), Ministerul Educației și Învățământului (1970-1977, când a ieșit la pensie, inițial consilier personal al ministrului Mircea Malița, apoi ca funcționar guvernamental).

În perioada ESPLA, are meritul principal în relansarea colecției „Biblioteca Pentru Toți” În 7 ani, 1960-1967, au fost publicate 400 de ediții (titluri de cărți), cu un tiraj total impresionant, 24.625 milioane de exemplare. Mai multe decât fuseseră publicate între 1895 (anul când scriitorul și folcloristul Dumitru Stăncescu a lansat „Biblioteca Pentru Toți”) și 1949.

„În plin regim comunist, atât sub Dej, cât şi sub Ceauşescu, am conceput şi izbutit, tăcând şi făcând, să realizez difuzarea, în zeci şi uneori sute de mii de exemplare, a culturii universale, în condiții de accesibilitate fără precedent: doi la sută din salariul de bază, care era de o mie de lei. În fiecare sâmbătă, la ora 14.00, era lansat, la Librăria «Sadoveanu» din Bucureşti, un nou volum din «Biblioteca Pentru Toţi», la preţul de cinci lei. Orice om, oricât de nevoiaş ar fi fost, reuşea, în acei ani, să-şi cumpere, cu doar douăzeci de lei pe lună, patru cărţi de literatură” – Mihai Şora într-un interviu din revista „Dilema veche”, citat de adevărul.ro.

După 20 de ani de tăcere „editorială”, în 1968, Mihai Șora a „debutat” și în România. Cartea, însă, a mai așteptat 10 ani până să fie publicată…

După 20 de ani de tăcere „editorială”, în 1968, Mihai Șora „debutează” și în țară. Primele capitole din „Sarea pământului” sunt oferite cititorilor de revista „Familia” din Oradea. De ce acolo și nu la ESPLA, unde Mihai Șora era redactor-șef? Explica chiar Mihai Șora în interviul amintit mai sus.

„Mi s-a cerut să fac modificări, n-am vrut și mi-am retras manuscrisul. De atunci au început mizeriile ca să fiu dat afară, ceea ce s-a întâmplat un an mai târziu” – Mihai Șora

Au trebuit să treacă încă 10 ani până când a fost publicată în integralitate „Sarea pământului. Cântată pe două voci despre rostul poetic”, în 1978. Succesul este atât de puternic încât a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Pentru… reportaj! Cum, necum, a fost un semn de recunoaștere a valorii, a veridicității gândirii sale filosofice.

După 7 ani, în 1985, a reușit să impună publicării altă carte, „A fi, a face, a avea”, volum de dialoguri filosofice. Motivate de Mihai Șora astfel: „Pentru mine, întâlnirea cu celălalt este o mare bucurie. Am aceasta disponibilitate pentru întâlnire oricând… Întotdeauna sunt în dialog cu ceva sau cu cineva” (Editura Humanitas, reeditare 2006).

Mihai Șora după lovitura de stat din decembrie 1989: demisie sau demitere din primul guvern Petre Roman din cauza mineriadei din iunie 1990?

La câteva zile după lovitura de stat de la sfârșitul lui 1989, pe 30 decembrie, Mihai Șora a fost ales ministru al Învățământului în primul guvern Petre Roman. Și-a dat demisia, în semn de protest, după mineriada din 13-15 iunie 1990, după declarațiile sale. Și a refuzat revenirea în post în al doilea guvern Roman, după alegerile din „Duminica orbului” (20 mai 1990).

Andrei Pleșu, ministru al Culturii în perioada respectivă, a susținut mai târziu că, de fapt, prim-ministrul Petre Roman l-ar fi demis pe Mihai Șora, „între altele pentru că luase partea studenților”.

Pe 31 decembrie 1989, Mihai Șora a fost printre membrii fondatori ai „Grupului pentru Dialog Social” (GDS), „prima organizație a societății civile constituită legal după căderea dictaturii. Grupul pentru Dialog Social s-a constituit ca o instanță de reflexie critică într-o etapă istorică marcată de descompunerea violentă a statului totalitar comunist și de trecerea de la o societate comunizată la constituirea unei societăți civile. Valorile promovate de GDS sunt acelea ale democrației, statului de drept și libertățile fundamentale ale omului” (facebook GDS)

În 2000, Mihai Șora, alături de alți membrii marcanți ai intelectualității românești, a participat la o manifestație împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic, după ce acesta ajunsese în al doilea scrutin pentru alegerile prezidențiale, alături de Ion Iliescu.

În 2001 a primit Premiul GDS, acordat „personalităților considerate a fi contribuit la promovarea valorilor societății civile și ale statului de drept” (facebook GDS).

La 100 de ani, Mihai Șora a susținut, prin ideile sale, dar și prin prezența fizică în Piața Victoriei, „protestele#rezist” împotriva modificărilor la legile justiției din „celebra” OUG 13/2017

Mihai Șora a fost, de asemenea, unul dintre adversarii foarte „vocali” ai modificărilor la legile justiției, promulgate de guvernului PSD–ALDE condus de Sorin Grindeanu în celebra OUG 13/2017, care au declanșat proteste masive în toată țara în primele luni ale lui 2017.

Chiar dacă avea atunci nu mai puțin de 100 de ani, Mihai Șora s-a alăturat demonstranților din Piața Victoriei, fiind un factor extrem de mobilizator pentru cei nemulțumiți și uniți în fenomenul denumit atunci „Tineriada” sau „protestele#rezist”. Prezența sa fizică la proteste și declarațiile sale au fost un suport moral foarte puternic pentru mișcarea anti-guvern de atunci.

„Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte (n.red. 31 ianuarie-1 februarie 2017) pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele «democrației», al poporului… În numele «democrației populare». Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!” – Mihai Șora

A fost, de asemenea, prezent și la protestele din Capitală un an mai târziu, în 24 iunie 2018, an în care a primit titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului, la propunerea USR.

Contestat puternic, numit „turnător”, „trădător”, „agent KGB”, „spion sovietic” de Eugen Ionescu (nașul de botez al fiicei lui Șora, Sanda!), Paul Goma sau Vladimir Tismăneanu, „cercetat” în arhivele CNSAS și „desconspirat” de Dan Andronic în „Evenimentul Istoric”, numărul 10, conform evz.ro, Mihai Șora va rămâne un reper în galeria marilor personalități ale culturii românești, cu toate luminile și umbrele vieții sale centenare, ciudate și întortocheate.

Dumnezeu să-l ierte! Dumnezeu să-l odihnească!

Cărțile lui Mihai Șora

• Du dialogue intérieur: Fragment d’une anthropologie métaphysique (1947, editura Gallimard, Franța)
• Sarea pământului (1978, editura Cartea Românească)
• A fi, a face, a avea (1985, editura Cartea Românească)
• Eu&tu&el&ea… sau dialogul generalizat (1990, editura Cartea Românească)
• Firul ierbii (1998, editura Scrisul Românesc)
• Câteva crochiuri și evocări (2000, editura Scrisul Românesc)
• Locuri comune (2004, editura Universalia)
• Clipa & timpul (2005, editura Paralela 45)
• Mai avem un viitor? România la început de mileniu – Mihai Șora în dialog cu Sorin Antohi (2001, editura Polirom)
• Despre toate și ceva în plus: de vorbă cu Leonid Dragomir (2006, editura Paralela 45)

Premii și distincții

• 1978: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Sarea pământului”
• 1998: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Firul ierbii”
• 2011: Decorația regală „Nihil Sine Deo”
• 2000: Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii” (conferit de Ziua Națională a României, 1 Decembrie)
• 2012: Membru de onoare al Academiei Române (24 octombrie)
• 2016: Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler
• 2018: Cetățean de onoare al municipiului București
• 2018: Premiul Cetățeanului European

(Conform wikipedia.ro)