News

A murit pe munte, sub ochii soţiei. Un turist şi-a pierdut viaţa în Bucegi, pe traseul Piatra Arsă-Babele

Un bărbat a murit pe crestele munților Bucegi. Acesta era cu soția pe traseul Piatra Arsă-Babele și a suferit un infarct
20.08.2024 | 14:48
A murit pe munte sub ochii sotiei Un turist sia pierdut viata in Bucegi pe traseul Piatra ArsaBabele
Un bărbat a pierit în timp ce se afla pe un traseu din Munții Bucegi. Acesta era împreună cu soția. Sursa foto: Salvamont Prahova
ADVERTISEMENT

Aventurarea în Munții Bucegi i-a adus moartea unui bărbat. Acesta se afla marți, 20 august, pe traseul Piatra Arsă-Babele cu soția sa și din păcate nu a mai putut fi salvat.

Un bărbat a făcut infarct și a murit în Munții Bucegi

Turistul a murit chiar sub ochii soției sale după ce a suferit un infarct. Salvamontiștii au fost chemați să intervină de urgență cu ATV-ul, dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic.

ADVERTISEMENT

„Un turist aflat cu soția pe traseul Piatra Arsă – Babele, a suferit un infarct. O echipă aflată la Baza Salvamont Baba Mare, formată din doi salvatori montani, a intervenit de urgență cu ATV-ul, dar din păcate pentru victimă nu s-a mai putut face nimic”, a anunțat Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.

Cu doar trei zile în urmă o altă turistă a pierit

Un incident similar s-a mai petrecut și în urmă cu trei zile. Atunci, o turistă a căzut în gol de la 300 de metri înălțime după ce a alunecat pe un drum în munții Bucegi. Cadavrul femeii a fost recuperat de salvamontiști.

ADVERTISEMENT

„Din păcate, o nouă tragedie s-a petrecut în Bucegi. Un grup de 4 persoane a intenționat să străbată Brâna Aeriană. La intrarea în brâna, o fată a alunecat și a căzut aprox. 300 m. Am solicitat sprijin aero la POA Brașov. Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată care suferit un atac de panică și nu se mai putea deplasa.

ADVERTISEMENT

Ulterior, doi salvatori montani au fost inserați și au recuperat trupul neînsuflețit. Cei  2 băieți din grup au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperați de către salvamontiști. Condoleanțe familiei îndoliate”, a scris Salvamont Prahova, pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Și în Munții Rodnei au avut loc incidente similare

În luna mai a acestui an, o femeie de 50 de ani a căzut în gol de la aproximativ 30 de metri și a murit. Aceasta mergea pe traseul de creastă al muntelui cu destinația la Poiana cu Narcise.

Aici a fost trimis un echipaj de pompieri cu un vehicul special, un echipaj SMURD pentru prim ajutor, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rodna, o echipă Salvamont și echipaje ale Jandarmeriei Bistrița. De asemenea, a fost trimis chiar și un elicopter SMURD.

ADVERTISEMENT

Tot atunci, un bărbat de 37 de ani a primit o lovitură la cap, cauzată de o bucată de piatră desprinsă de pe pante. IJJ Bistrița-Năsăud a precizat că trupul neînsuflețit a fost dus de jandarmii montani cu un ATV până în zona Izvorul Roșu din Valea Vinului. Acolo a fost preluat de un echipaj SMURD.