Doliu în lumea medicală. O personalitate foarte importantă pentru acest domeniu s-a stins din viață. Este vorba despre doctorul Radu Ciudin.
Acesta era șeful secției de Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C C Iliescu” din Fundeni.
Anunțul morții sale a fost făcut de Centrul Medical Internațional București, al cărui membru era și Radu Ciudin.
De asemenea, în același mesaj se mai transmite și că medicul a fost un om „blând, discret”, iar el și-a dedicat întreaga activitate pacienților săi.
„Cu durere în suflet anunțăm trecerea în lumea Drepților la vârsta de 63 ani a Conf. Dr. Radu Ciudin, Șef de Secție Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C C Iliescu”, Fundeni.
Domnul Doctor Radu Ciudin rămâne în amintirile noastre, ale colectivului Centrului Medical Internațional București, ale pacienților domniei sale, ca un om blând, discret, un doctor care și-a dedicat întreaga activitate profesională pacienților, un om iubit și respectat”, arată un mesaj publicat pe Facebook de Centrul Medical Internațional București.
De asemenea, Radu Ciudin a fost și profesor universitar și a fost dascălul a numeroase geenrații de tineri pasionați de medicină.
Totodată, un lucru foarte important de menționat despre medicul Radu Ciudin este acela că el este a utorul primului implant al unui cardiodefibrilator în țara noastră.
„Fost cadru universitar, Domnul Doctor Radu Ciudin a îndrumat și responsabilizat numeroase generații de studenți și medici tineri.
Domnul Doctor Radu Ciudin este cel care a implantat primul cardiodefibrilator din România”, mai arată sursa citată anterior.
Radu Ciudin a fost doctor în științe medicale, dar și membru al Societății Britanice de Cardiologie. De asemenea, el făcea parte și din Societatea Americană de Pacing și Electrofiziologie.
De asemenea, medicul Radu Ciudin a fost cel care a realizat prima ablație cu radiofrecvență în sindromul WPW (n. red episoade de tahicardie) – 1999 din țara noastră.
Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de sociazalizare, medicul fiind un om care a atins multe generații:
„Sincere condoleanțe, un om de o inteligență sclipitoare, un erudit și un mentor! Dumnezeu să îl ierte!”, a scris cineva.