Life

A murit Sorin Popa, unul din ”părinții” postului Atomic TV! Afaceristul s-a stins din viață la 57 de ani

Sorin Popa, unul dintre ”părinții” postului de televiziune Atomic TV, s-a stins din viață. Afaceristul s-a stins din viață la 57 de ani și era implicat în demersurile pentru relansarea postului.
30.11.2021 | 16:24
A murit Sorin Popa unul din parintii postului Atomic TV Afaceristul sa stins din viata la 57 de ani
Sorin Popa, unul dintre ”părinții” Atomic TV, s-a stins din viață la 57 de ani. Sursa: Facebook
ADVERTISEMENT

Sorin Popa, unul dintre personajele cele mai cunoscute din industria muzicală românească în ultimii 30 de ani, s-a stins din viață la 57 de ani. Omul de afaceri era patronul companiei Empire Video Production, cea care a produs emisiuni pentru postul de televiziune Atomic TV la începutul anilor 2000.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a postului TV

Popică, așa cum îl numeau apropiații, decisese să pună umărul și la relansarea noului post Atomic TV, care a primit recent licența de la CNA și a început deja să emită pe Internet, urmând ca în viitorul apropiat să-și facă loc și în grilele operatorilor de cablu.

ADVERTISEMENT

„La numai 57 de ani, a plecat dintre noi Sorin Popa, omul care a pus bazele Atomic TV și totodată bazele industriei muzicale românești. Până ieri, se implicase cu toată ființa și priceperea lui la renașterea Atomic TV. Oriunde te duci, caută curcubeul în fiecare furtună! Zboară ca un înger și nu renunța niciodată! La revedere, prietenul nostru drag!

În timp ce știm că mergi mai departe, nu vei fi niciodată uitat. Nu contează cât de departe te duci, ne simțim ca și când tu încă ești lângă noi. Știm că de acolo de unde vei ajunge, vei veghea asupra frumosului nostru proiect Atomic. Regrete eterne familiei și tuturor prietenilor!”, se arată pe pagina de socializare a postului Atomic TV.

ADVERTISEMENT

Care este istoria postului Atomic TV?

Postul de televiziune Atomic TV a apărut oficial în România în anul 1999, avându-l proprietar pe Iosif Constantin Drăgan, cel mai bogat român la acea vreme.

Acesta deținea pachetul majoritar prin compania Butan Gas Spa, managementul acțiunilor fiind asigurat de Paul Opriș, fostul proprietar al Tele 7 ABC.

ADVERTISEMENT

Opriș deținea o parte din acțiuni prin grupul londonez RoumanInvest, iar restul acțiunilor aparțineau americanilor de la Atomic Media Group.

Americanii au condus Atomic TV timp de 4 ani, ei asigurând producția emisiunilor care se difuzau pe post. Producțiile se realizau exclusiv în România prin compania de producție a lui Sorin Popa.

ADVERTISEMENT

În 2003, americanii se retrag din acționariat iar Empire Video Production invocă o datorie de 5,4 miliarde lei din partea Atomic TV România SRL. Decizia favorabilă a instanței duce la scoaterea la licitație a mărcii Atomic TV, care este câștigată la licitație de omul de afaceri Nicolae Șerbu, un bun prieten al lui Popa.

Vechiul Atomic se transformă în TV K Lumea, care emite din 2004 până în 2006, atunci când se închide definitiv și este înlocuit cu Kiss TV.

Nicole Șerbu este cel care deține și astăzi brandul Atomic și încearcă să-l readucă pe micile ecrane.

ADVERTISEMENT