Două tinere ar fi fost ucise de același bărbat în Constanța în decurs de câteva săptămâni. Anchetatorii au descoperit, pe rând, cadavrele. Suspectul a fost identificat după ce a făcut accident cu ambele mașini ale victimelor.
Cadavrele a două femei au fost găsite în Constanța. Unul a fost descoperit pe un câmp, săptămâna trecută, pe drumul județean 226, între localitățile Sinoe și Mihai Viteazu. Trupul abandonat era sfâșiat de șacali.
Un bărbat care se afla la volanul unei mașini a oprit autoturismul după ce a observat trupul unei femei pe marginea drumului. În zonă se afla o fermă de păsări. Acesta a alertat autoritățile imediat ce și-a dat seama că este vorba despre un cadavru.
După primele cercetări efectuate, ar fi vorba despre o tânără care a fost dată dispărută din județul Timiș, după ce ar fi plecat la mare. De la fața locului s-au prelevat mostre de sânge, însă anchetatorii au mers până la locuința a tinerei pentru a lua probe în vederea identificării ADN, potrivit stiripesurse.ro.
Celălalt cadavru ar fi fost descoperit în luna iulie. Trupul neînsuflețit a fost găsit într-un apartament de pe bulevardul Mamaia. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, trupul nu prezenta urme vizibile de violență.
După ce le-ar fi omorât, suspectul le-ar fi furat autoturismele celor două. Mai mult, acesta ar fi făcut accident cu ambele mașini. La cel de-al doilea incident rutier, polițiștii au reușit să facă anumite legături și au decis percheziționarea casei bărbatului.
„În baza mandatelor de percheziție emise de către instanța de judecată și a ordonanței de delegare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, astăzi începând cu ora 13 polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Constanța efectuează 2 percheziții domiciliare”, au precizat polițiștii.
În cadrul acțiunii de percheziționare sunt implicați specialiști din cadrul IGPR și de la Institutul Național de Criminalistică și Direcția de Investigații Criminale. Activitățile se derulează într-un dosar privind comiterea a două infracțiuni de omor, comise în perioada lunilor iulie-august, pe raza județului Constanța, mai precizează autoritățile.
Principalul suspect ar fi un bărbat în vârstă de 70 de ani, care ar fi avut același mod de operare în ambele cazuri de crimă. După ce le omora, le fura mașinile. Mai mult, acesta își droga victimele, după care le-ar fi obligat să practice prostituția, potrivit replicaonline.ro.