Sport

A participat la testele pentru Jocurile Olimpice, deși este însărcinată în 18 săptămâni: „Tu ești singura persoană care își cunoaște corpul cu adevărat”

O atletă din Texas a participat la testele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, deși este însărcinată în 18 săptămâni. Decizia a stârnit, însă, controverse în spațiul public.
01.07.2021 | 16:03
A participat la testele pentru Jocurile Olimpice desi este insarcinata in 18 saptamani Tu esti singura persoana care isi cunoaste corpul cu adevarat
ADVERTISEMENT

La cei 31 de ani ai săi, Lindsay Flach și-a dorit cu tot dinadinsul să participe la testele organizate de Statele Unite ale Americii pentru Jocurile Olimpice din această vară. Și a reușit, în ciuda faptului că este însărcinată în 18 săptămâni, să parcurgă fără probleme toate cele șapte discipline ale heptatlonului.

Este vorba despre săritura în înălțime, aruncarea greutății, 200 de metri plat, săritura în lungime, aruncarea suliței și, nu în ultimul rând, 800 de metri. Această probă a devenit sport olimpic în ediția din 1984, desfășurată chiar peste Ocean, la Los Angeles.

ADVERTISEMENT

Deși a ocupat poziția a 15-a, dintr-un total de 18 participanți, sportiva în vârstă de 31 de ani s-a declarat mândră de reușita sa. Asta și pentru că a îndurat fără probleme valori termice de peste 37 de de grade Celsius.

O atletă însărcinată în 18 săptămâni a participat la testele pentru Jocurile Olimpice

În martie 2021, Lindsay Flach avea să afle că urmează să devină mamă, dar gândurile sale se îndreptau tot spre Jocurile Olimpice de la Tokyo. De îndată ce a primit acceptul medicilor, cu condiția să fie atentă la eventualele semnale de alarmă sau căzături, sportiva din SUA a dat startul pregătirilor, mânată de o singură dorință: să ia parte la testele din Eugene, Oregon.

ADVERTISEMENT

„Nu a fost deloc ușor pentru mine să aflu că sunt însărcinată. Vestea m-a bucurat, pentru că îmi doream să am copii, dar m-a și șocat în același timp, la gândul că trebuia să pun punct carierei sportive.

Sarcina a fost foarte grea la început. În primele 12 săptămâni am vomitat foarte mult iar acest lucru mi-a afectat pregătirea.

ADVERTISEMENT

Dacă testele ar fi fost acum 3 săptămâni, nu știu dacă aș fi putut participa, dar am început să mă simt mai bine și am avut timp să mă pregătesc pentru a putea fi prezentă la teste.

Soțul și antrenorul erau extrem de îngrijorați că mă voi încăpățâna să continui, indiferent de situație. Mi-a fost foarte greu să renunț la proba de 100 de metri, dar știam că port în pântec un copilaș de care trebuie să am grijă”, a declarat atleta de 31 de ani pentru Yahoo Sports.

ADVERTISEMENT

În ciuda criticilor, a reușit să participe la toate cele șapte discipline ale heptatlonului

Decizia de a participa la aceste teste a stârnit, însă, un val uriaș de critici, mai ales pe rețelele de socializare. În majoritatea comentariilor, internauții îi reproșau fie că punea sănătatea copilului în pericol, fie că ocupa astfel locul unui sportiv cu mai multe șanse de calificare la Jocurile Olimpice din această vară.

Principala preocupare a fost să mă asigur că atât eu, cât și bebelușul, suntem în siguranță. Femeile și mamele sunt puternice, corpul lor este capabil. Tu ești singura persoană care își cunoaște corpul cu adevărat.”, a reacționat Lindsay Flach.

ADVERTISEMENT
Tags: