SC Braga este aproape de calificarea în play-off-ul Europa League, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu 2-1 în prima manșă din turul 3. Returul dintre cele două formații va avea loc joi, iar lusitanii au luat o decizie surprinzătoare cu puțin timp înainte de meci: au renunțat la un fotbalist.
SC Braga a decis să renunțe la mijlocașul Thiago Helguera, care a fost trimis sub formă de împrumut la Mirandes, în divizia secundă din Spania. Fotbalistul din Uruguay va evolua pentru gruparea spaniolă până la finalul actualului sezon, iar contractul său nu include o opțiune de cumpărare.
Helguera a semnat cu Braga în vara anului trecut, fiind achiziționat cu 4 milioane de euro de la Nacional, gruparea unde s-a format în țara sa natală. În primul său sezon petrecut în Europa, Helguera a evoluat pentru echipele de juniori ale clubului Braga, dar și la formația secundă. La prima echipă a intrat pe teren în doar două meciuri.
Fotbalistul care are o clauză de reziliere de 50 de milioane de euro nu a reprezentat o variantă pentru noul antrenor al echipei, Carlos Vicens, care nu l-a inclus în lot pentru meciurile disputate în noua stagiune pe plan intern sau în Europa League.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/thiago-helguera.jpg)
Braga își dorește să obțină o nouă calificare în grupa de Europa League, iar pentru a îndeplini acest obiectiv are nevoie de un rezultat pozitiv în returul cu CFR, dar și într-un eventual play-off, unde ar întâlni învingătoarea din „dubla” Noah – Lincoln Red Imps.
Tehnicianul spaniol Carlos Vicens a vorbit despre duelul contra formației pregătite de Dan Petrescu. „Nu știu dacă vom întâlni o echipă a Clujului diferită decât cea din prima manșă. Am luat în considerare diverse scenarii în pregătirea meciului.
Suntem concentrați, ne dorim să facem un joc bun și să obținem calificarea în play-off. O serie pozitivă ne dă tot timpul încredere. Ne dorim în permanență rezultate pozitive pentru a avea o liniște”, a declarat fostul secund al lui Pep Guardiola.