Sport

A plecat de la FCSB, dar a primit imediat o veste uriașă! Va juca la peste 3.000 de kilometri de România

Fostul jucător de la FCSB a primit o veste excelentă la scurt timp după despărțirea de formația din Capitală. Unde va juca fotbalistul criticat în repetate rânduri de Gigi Becali.
02.06.2026 | 16:45
A plecat de la FCSB dar a primit imediat o veste uriasa Va juca la peste 3000 de kilometri de Romania
Surpriză după despărțirea de FCSB! Un fost titular a primit convocarea mult așteptată. Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

Baba Alhassan s-a despărțit de FCSB la finalul sezonului de SuperLiga. Mijlocașul central nu a primit o propunere de prelungire din partea conducerii clubului și a revenit în țara natală, Uganda, înaintea ultimului meci al sezonului, cel cu Dinamo din barajul pentru Conference League. Acum, acesta a fost convocat la echipa națională și va juca două meciuri în Maroc, la peste 3.000 de kilometri de România.

Baba Alhassan, convocare-surpriză după despărțirea de FCSB! Unde va juca la doar câteva zile după plecarea din România

Mijlocașul central a părăsit România înaintea partidei pe care FCSB a disputat-o în barajul pentru cupele europene cu Dinamo. Fotbalistul știa că nu va continua la gruparea roș-albastră și a ales să meargă în Uganda, întrucât soția sa urma să nască.

ADVERTISEMENT

Aventura sa la FCSB s-a încheiat, iar acum Baba își caută un nou angajament. Până să semneze cu o altă formație, mijlocașul central a primit o veste foarte bună. A fost convocat de selecționerul Ugandei, Paul Put, pentru cele două meciuri amicale cu Tanzania (5 iunie) și Madagascar (8 iunie).

Baba Alhassan, din nou în lotul Ugandei! Program special după despărțirea de FCSB

Ambele jocuri se vor disputa la Marrakech, în Maroc, la peste 3.000 de kilometri de România. Baba Alhassan speră să fie titular. Elio Capradossi, un alt fotbalist ugandez din SuperLiga României, nu a fost convocat, întrucât se recuperează după o accidentare.

ADVERTISEMENT

„Baba e bun, dar trebuia să-i schimb numele când a venit. Din Babă în… nu știu ce. Păi, n-ai văzut? Se învârte, se învârte și după aia o pasează în spate. Păi acolo, mijlocașul, când prinde mingea, o dă în spate doar când e sub presiune. Acolo nu ai voie să pasezi în spate. Trebuia să-i schimb numele din Babă în Tânără. Sunt situații când el are 7-8-10 metri până la adversar și o dă în spate la fundaș. Păi, băi, nebunule, urcă cu mingea la picior și când te atacă unul dă-o mai lungă sau dă o pasă”, spunea Gigi Becali despre Baba.

ADVERTISEMENT