Sport

Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova: „Îi mulțumim și îi dorim mult succes!”. Update exclusiv

Universitatea Craiova a rămas fără un fundaș. Plecare de ultimă oră din Bănie. Fotbalistul, extrem de afectat de decizia luată de olteni.
12.08.2025 | 18:35
Plecare de ultima ora de la Universitatea Craiova Ii multumim si ii dorim mult succes Update exclusiv
A plecat în lacrimi de la Universitatea Craiova, dar și-a găsit imediat echipă! Despărțire de ultimă oră în Bănie
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a rămas fără un jucător înainte de returul cu Spartak Trnava. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Basilio Ndong nu mai face parte din planurile oltenilor. El negociază deja cu o echipă din Azerbaidjan.

UPDATE: Basilio Ndong a plecat de la Universitatea Craiova. Oltenii au făcut anunțul oficial

Universitatea Craiova și-a luat rămas bun de la Basilio Ndong. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate în urmă cu o oră, cele două părți au semnat rezilierea contractului. Fotbalistul ar putea ajunge, în perioada următoare, în Azerbaidjan.

ADVERTISEMENT

„OFICIAL | Mulțumim, Basilio Ndong!

Clubul Universitatea Craiova și Basilio Ndong au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în viitor!”, au scris oltenii pe pagina oficială de Facebook.

Basilio Ndong, out de la Universitatea Craiova

După aducerea lui Florin Ștefan în Bănie, Universitatea Craiova a decis să renunțe la serviciile lui Ndong. Fotbalistul a prins tot mai puține minute în ultima perioadă, iar cele două părți au decis să rezilieze, de comun acord, contractul.

ADVERTISEMENT

De altfel, se pare că fotbalistul de situația sa din Bănie din ultima perioadă. Ultima oară Ndong a jucat în partida cu Hermannstadt din Superliga, câștigată de olteni cu 1-0. El a intrat în repriza secundă.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că fotbalistul s-a mișcat repede și negociază deja cu o formație din Azerbaidjan, un campionat în care, în ultima perioadă, au ajuns tot mai mulți jucători trecuți prin Superliga României.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a rămas fără un fotbalist de națională

Fundașul stânga a ajuns în Bănie în 2023. Oltenii au plătit atunci 200.000 de euro norvegienilor de la Start pentru transferul său. Totuși, fotbalistul din Guineea Ecuatorială nu a reușit niciodată să se impună ca titular de bază.

Site-urile de specialitate îl evaluează pe Ndong la 400.000 de euro. În carieră a mai jucat pentru echipe precum FC Shkupi sau KVC Westerlo. De asemenea, apărătorul stânga are nu mai puțin de 47 de selecții la naționala Guineei Ecuatoriale.

ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi se poate baza, în flancul stâng al apărării, atât pe Nicușor Bancu, care are în continuare probleme medicale, cât și pe Florin Ștefan, fundaș adus în această vară de la Sepsi Sfântu Gheorghe.