Sport

A plecat peste ocean să trăiască visul american, însă s-a întors în România după doar 5 luni: „E nevoie de putere financiară”

Transferul peste ocean părea pasul ideal, însă aventura s-a încheiat rapid. Ce urmează pentru fotbalistul român revenit acasă după o mutare care s-a dovedit ratată.
25.01.2026 | 17:15
A plecat peste ocean sa traiasca visul american insa sa intors in Romania dupa doar 5 luni E nevoie de putere financiara
Ce spune Alex Băluță despre viața în America. Problemele de care s-a lovit. Foto: Instagram - @baluta_alex.
ADVERTISEMENT

Alex Băluță a plecat în 2025 din România. Fotbalistul a prins un transfer interesant la acea vreme, la LA Galaxy, însă, din păcate pentru el, mutarea s-a dovedit una ratată. Mijlocașul nu a reușit să se impună în MLS și s-a întors în țară la începutul acestui an.

Alex Băluță poate reveni în României. CFR Cluj l-a vrut pe fotbalist

Fostul atacant de la FCSB nu și-a găsit locul în Statele Unite ale Americii. A prins extrem de puține minute la LA Galaxy, iar în final părțile au încheiat contractul. Acum, fotbalistul așteaptă oferte din România și chiar a declarat că a fost în tratative cu CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Alex Băluță speră să prindă un contract în România pentru a reveni în cea mai bună formă, întrucât, de două sezoane, nu a mai reușit să lege meciuri. Ajuns la 32 de ani, fotbalistul pare că mai are lucruri de arătat, însă are nevoie de o echipă la care să fie om de bază.

Ce spune Alex Băluță despre viața în America. Problemele de care s-a lovit

Atacantul a vorbit despre perioada complicată prin care a trecut în Statele Unite ale Americii. Fostul jucător de la FCSB a recunoscut că aventura nu a fost cea la care se aștepta, însă rămâne optimist și are încredere că va reuși să își relanseze cariera.

ADVERTISEMENT

„Aștept de ceva vreme. Nu mi-a fost ușor. Am avut așteptări foarte mari când am plecat în America. Nu am putut face ce mi-aș fi dorit. A trebuit să mă adaptez cât mai repede. A trebuit să arăt la antrenamente ce pot. Sunt acasă, m-am pregătit în fiecare zi. Deocamdată aștept. Vom vedea ce va fi. A fost o oportunitate să merg acolo, greu de refuzat. Mi-am dorit din suflet. A fost o experiență unică, cea mai intensă din carieră.

ADVERTISEMENT

Am avut multe de învățat. Trebuie să iau ce e mai bun din asta. Pot să o iau de la capăt. Am învățat mult. A fost o plăcere să împart vestiarul cu astfel de jucători. Toți au fost călduroși cu mine. Cred că am lăsat o impresie frumoasă. Am ajuns foarte târziu, începea deja play-off-ul. Echipa era făcută, nu se mai făceau schimbări. Nu mă avantaja nici sistemul. Nu foloseau jucători de bandă.

Louis Munteanu are șanse mai mari. El este un vârf cu calități foarte bune și cred că acest lucru îl va ajuta. S-au plătit bani pentru el, oamenii au încredere. E greu de spus. Echipele sunt foarte bine organizate și disciplinate”, a declarat atacantul la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

E de mutat în Los Angeles? Cum a răspuns Alex Băluță

Întrebat despre cât de costisitoare este viața în Los Angeles, Alexandru Băluță a avut un răspuns ferm. Fotbalistul român a explicat că la început este destul de greu, deoarece chiria este foarte mare.

”(n.r. E de mutat în Los Angeles?) E nevoie de putere financiară ca să stai aici. Chiria e foarte mare. Pleci cu un minus. Chiria e de 5.000-6.000 de dolari pe lună.

La echipă aveam un antrenor român de la academie, era de vreo 10 ani. Am comunicat cu el. În rest, nu prea m-am întâlnit cu români”, au fost cuvintele fostului fotbalist de la Universitatea Craiova sau FCSB.

Tags: