Dacă el nu poate nu poate să termine şcoala, din cauza rezultatelor proaste la învăţătură, nici alţii să nu o facă – aşa a gândit poate un adolescent din Mehedinţi, care i-a pus gând rău clădirii unde învăţa şi a incendiat-o. Răzbunarea pe şcoală i-a adus însă un dosar penal.
Totul s-a întâmplat în comuna Devesel, iar prima care a văzut flăcările cuprinzând şcoala a fost o femeie de 33 de ani, care a dat alarma. Cercetările ulterioare au arătat că incendiul a izbucnit în toaleta şcolii, focul fiind pus intenţionat, de un băiat de 15 ani.
Conform poliţiei, în incendiu a ars toaleta din curtea şcolii şi mai multe lemne pentru foc, însă intervenţia promptă a pompierilor a salvat clădira şcolii.
Făptaşul a fost identificat la scurt timp, având asupra sa o brichetă şi materiale inflamabile. Surse din comună afirmă că băiatul ar fi rămas repetent, iar la audieri a declarat că a recurs la acest gest pentru a atrage atenţia părinţilor asupra sa.
Părinţii adolescentului de 14 ani au fost plecaţi până acum o lună la muncă în Franţa, unde şi copilul a fost de mai multe ori împreună cu ei. În prezent băiatul se află internat într-un centru al DGASPC, urmând a fi supus unei expertize psihiatrice.
Nu este primul caz în care un elev român provoacă un incendiu la o şcoală, fiind de notorietate cazul unui adolescent din Baia Mare, care a dorit să devină viral pe TikTok şi a dat foc unui brad din curtea şcolii, fiind aproape să incendieze întreg Colegiul Tehnic „George Barițiu”.
„În timpul pauzei de la ora 10.00, un elev de clasa a IX-a, care declară că accidental a aprins acel arbore, a provocat un incendiu care a fost lichidat prin intervenţia promptă a persoanalului care a fost format în acest snes.
Chiar luna aceasta a fost un instructaj cu privire la măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp”, spunea Simona Popescu, director al Colegiului Tehnic George Bariţiu din Baia Mare. Pentru fapta sa, adolescentul a fost amendat cu 500 de lei.
Cât priveşte cazul de la Devesel, băiatul de 14 ani va fi cercetat penal pentru distrugere şi riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta va trebui să fie achitat de părinţii făptuitorului, valoarea totală a a pagubelor urmând să fie stabilită în urma unei expertize.