Fost fotbalist la Bacău, Cristi Popovici și-a amintit de o întâmplare petrecută la începutul anilor ’90 și care l-a avut în prim-plan pe Dumitru Sechelariu. Patronul moldovenilor a folosit pistolul după o partidă jucată în liga secundă din România.
Pe 22 octombrie 1994, Selena Bacău se impunea pe terenul formației Flacăra Moreni, scor 2-0, într-un meci în care arbitrii i-au favorizat fățiș pe moldoveni, dictând două eliminări în tabăra gazdelor.
La finalul jocului, suporterii din Moreni, extrem de nervoși din cauza celor întâmplate, au mers la vestiare și i-au asediat pe arbitrii, dar și pe vizitatori. Pentru a scăpa din încercuire, Dumitru Sechelariu a scos pistolul și a tras câteva focuri.
”La Flacăra Moreni, în Liga a 2-a, am fost acolo după meci. Eu știu, arbitrii au ținut puțin cu Bacăul, a fost puțină agitație după meci cu spectatorii și îl cam ‘îngrămădeau’ pe ‘Seche’, îl înjurau, și el rapid a scos pistolul și a tras niște gloanțe în aer”, a declarat Cristi Popovici, pentru sport.ro.
Fostul jucător și antrenor de la Bacău a dezvăluit faptul că Dumitru Sechelariu, care a murit în 2013, la Viena, la vârsta de 54 de ani, era un om impulsiv și drastic, însă întotdeauna își respecta promisiunile.
”După meci, când sufeream câte o înfrângere, ne chema în ședințe, ne urca în sala de mese de la stadion, ne certa vreo două ore, și după aceea ne chema și ne făcea fripturi, se transforma totul în petrecere”, a povestit Cristi Popovici.
Însă, incidentul în care a fost implicat Dumitru Sechelariu nu a fost unul singular în fotbalul românesc al anilor ’90. Mitică Dragomir a povestit un episod petrecut în urmă cu 30 de ani în care o urmărire cu mașinile cu Giovanni Becali s-a încheiat după ce ambii au scos pistoalele.
”(n.r. – Giovanni te-a alergat pe tine?) Și eu când m-am dat jos m-am dat cu pistolul în mână. Am scos pistolul la el. El era tot cu pistolul. Am început să râdem și ne-am luat în brațe. (n.r. – urmărire cu mașinile prin tot orașul) El a venit după mine. Ne alergam cu mașini frumoase.
El avea mașină mai bună. Avea Mercedes 600. Eu aveam un Volvo nou, limuzină, de-abia o cumpărasem. Ca-n filme! Când am oprit mașina, el s-a dat jos și a început să râdă. Eu aveam pistol. ‘Bă, ești nebun? Te-ai dat cu pistolul jos?’”, a spus Dragomir.
Și tot fostul șef de la LPF a amintit despre un incident în care Gigi Nețoiu l-a alergat cu pistolul pe George Copos. ”Pfoai de capul meu, erau niște faze cu ei… Păi de când a scos Nețoiu pistolul la el nu a mai venit la nicio Adunare Generală!
Nu aveam sediu și făceam unde a cumpărat Pescobar restaurantul de la mine, în spatele Telefoanelor, la Maxim acolo. După ce terminam conferințele dădeam câte o masă, un șpriț. Copos s-a legat de Nețoiu.
Ăsta tot îi spunea… Mamă, când s-a luat Nețoiu după el… Fugea Copos de rupea scările. Avea pistolul la picior, într-un toc. Până să scoată pistolul, Copos zburase pe scări”, a precizat Mitică Dragomir.