Fotbal international

A semnat contractul cu FC Barcelona! Va avea o clauză de 500 de milioane de euro

FC Barcelona i-a prelungit contractul unui fotbalist important, căruia i-a fixat o clauză de reziliere uriaşă, în valoare de 500 de milioane de euro
22.02.2018 | 16:42
A semnat contractul cu FC Barcelona Va avea o clauza de 500 de milioane de euro

Sergi Roberto şi-a extins până în 2022 înţelegerea cu liderul din Primera Division. FC Barcelona i-a fixat o clauză de reziliere imensă fundaşului dreapta, în valoare de 500 de milioane de euro.

“Sunt la acest club de foarte mulţi ani şi am trăit momente speciale aici, precum debutul de pe Camp Nou, cu Celta, titlurile cucerite şi golul cu PSG. Aici este locul în care am vrut să fiu din copilărie. Ştiu că şi alte cluburi au fost interesate de serviciile mele, însă sunt fericit să rămân aici până în 2022. Dacă s-ar putea şi mai mult, aş fi şi mai fericit”, a declarat fotbalistul în vârstă de 26 de ani.

Sergi Roberto a ajuns la 14 ani la Barcelona

Sergi Roberto a debutat în sezonul 2010-2011 la prima echipă a catalanilor. El este un produs al Academiei Barcelonei, La Masia, unde a ajuns la 14 ani şi visează să-şi încheie cariera la gruparea blaugrana. El a jucat până în prezent 187 de meciuri la FC Barcelona, pentru care a marcat 7 goluri. 

“Sper să urmez paşii lui Iniesta şi Messi, care au fost aici toată cariera. Ar fi extraordinar să joc doar aici. Sper ca aceasta să nu fie ultima prelungire a contractului. Întotdeauna am crezut că mă aflu în cel mai mare club din lume”, a mai spus Sergi Roberto.

40 de milioane de euro este cota lui Sergi Roberto, potrivit transfermarkt.de