ADVERTISEMENT
News

Conflictul Israel – Palestina se intensifică. Armata israeliană, atac la rețeaua de tuneluri subterane din Gaza. Update

Autor: Cerasela Stafie | 14.05.2021 | 14:50
Conflictul Israel - Palestina se intensifică. Armata israeliană, atac la rețeaua de tuneluri subterane din Gaza. Update
A treia noapte de coșmar în Israel. Noi atacuri din Gaza. IDF anunță că au fost trimise trei rachete și din Liban Colaj: Fanatik

Conflictul armat dintre Israel și Palestina se intensifică de la o oră la alta. Armata israeliană a lansat un atac la rețeaua de tuneluri subterane din Gaza. 

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 14:50 / După ofensiva din noaptea de joi spre vineri, Israelul și-a intensificat atacurile asupra Fâșiei Gaza. Armata israeliană a lansat atacuri aeriene extinse și bombardamente de la sol, vineri, împotriva unei rețele de tuneluri subterane.

Bilanțul deceselor continuă să crească și a ajuns la 127, dintre care 119 palestinieni și 8 israelieni. Printre morți sunt și femei și copiii, scrie The Independent.


Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene nu a furnizat nicio actualizare în ceea ce privește o posibilă invazie terestră în cursul zilei de vineri. Cu toate acestea, el a spus că ”întreaga capacitate de producție a rachetelor Hamas a fost redusă semnificativ” după noul asalt.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 7:34 / În noaptea de joi spre vineri, armata israeliană şi-a intensificat bombardamentul asupra Fâşiei Gaza, în timp ce militanţii palestinieni continuă să lanseze rachete spre Israel. Armata israeliană a anunţat că sunt utilizate capabilităţi aeriene şi unităţi terestre.

BBC notează că în nord şi est au avut loc numeroase bombardamente. Numeroase familii palestiniene şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi din calea acestora.

Peste 100 de persoane au fost ucise în Gaza și șapte au murit în Israel de când au început luptele luni.

ADVERTISEMENT

Armata israeliană a anunţat că nu intenţionează să invadeze Fâşia Gaza, precizând că operaţiunile militare continuă prin raiduri aeriene şi operaţiuni la sol, fără însă a oferi detalii despre poziţionarea trupelor la sol.


Știrea inițială, ora 00:00 / Situația din Orientul Mijlociu este departe de a se calma. În ultimele ore au avut loc noi atacuri, iar bilanțul victimelor a crescut.

ADVERTISEMENT

Statul evreu își adună trupele la granița cu Fâșia Gaza. Premierul Israelului a precizat că va folosi toată forța necesară pentru a-și apăra țara.

A treia noapte de coșmar în Israel. Noi atacuri din Gaza. IDF anunță că au fost trimise trei rachete și din Liban

Armata israeliană a transmis pe Twitter că au fost lasate trei rachete din Liban. Toate au aterizat în Marea Mediterană, fără să facă victime și nefiind interceptate de Iron Dome.

ADVERTISEMENT

Organizația teroristă Hezbollah, care face legea în țara arabă, este un vechi și aprig dușman al statului evreu. Totodată, este privită cu îngrijorare și de multe țări occidentale.

Rachetele încă traversează cerul statului evreu. Oamenii se adăpostesc în spațiile special amenajate pentru astfel de atacuri, iar sirenele sună neîncetat.

În toată această situație, Israelul se confruntă și cu o altă problemă serioasă: revoltele arabilor din interiorul țării. În ultimele zile au fost raportate mai multe astfel de incidente.

ADVERTISEMENT

O persoană a fost rănită, în orașul Lod, după ce au fost trase focuri de armă asupra unui grup de evrei. Poliția caută suspecții, a anunțat purtătorul de cuvânt al intituției, transmite BBC.

În Ramle, lângă Tel Aviv, un polițist a fost rănit de focurile de armă ale protestatarilor arabi, a relatat Times of Israel. Protestatarii de extremă dreaptă au atacat și jurnaliștii de la radioul public Kan, din sudul Tel Avivului.

Reuven Rivlin, președintele Israelului, a menționat  că țara se confruntă cu un„război civil”. Între timp, rezerviștii au fost chemați la datorie, iar concediile soldaților activi au fost anulate.

Sute de tancuri au fost plasate la granița cu Fâșia Gaza și au continuat atacurile pentru exterminarea teroriștilor Hamas. Organizația a anunțat că a crescut numărul palestinienilor morți, ajungând la 103.

Rachetele lansate de teroriștii Hamas au țintit aeroporturile israeliene. Hamas a anunțat că a lansat o rachetă uriașă, cu o rază de acțiune de 250 kilometri, către Eilat și a cerut ca companiilor aeriene să suspende zborurile spre Israel.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT