Gică Hagi a făcut iureș după ce Farul a cedat acasă cu UTA (scor 1-2). Singura salvare pentru „marinari” în acest sezon este să se califice în cupele europene, având nevoie să câștige în ultima etapă, în deplasare cu Oțelul. Specialiștii FANATIK au analizat declinul fostei campioane a României.
În urmă cu doi ani, Farul Constanța reușea să câștige titlul chiar pe teren propriu după ce a învins FCSB. În prezent, echipa dobrogeană se zbate în play-out și nu este încă sigură dacă va prinde măcar Conference League.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, moderatorul Horia Ivanovici i-a întrebat pe invitații săi ce cred în legătură cu motivele care au condus la declinul Farului Constanța. Adrian Ilie, Robert Niță și Dănuț Lupu au opinat pe rând.
„După părerea voastră ce s-a întâmplat la Farul? Ai luat titlul acum 2 ani și după te-ai dus”, a fost întrebarea pusă de moderatorul Horia Ivanovici.
„Din punctul meu de vedere a vândut prea mulți jucători și nu a acoperit din urmă”, a răspuns Adrian Ilie. „N-au mai fost aduși ca cei care au fost înainte. Dar stă bine. A luat campionatul acum 2 ani, alte echipe s-au desființat”, a completat și Dănuț Lupu.
„E un proiect serios cu investitori, cu sponsori, cu domnul Hagi în spate. Nu se pune problema. Acolo ca să fie mulțumit trebuie să fie mereu în primele 6 sau să meargă cât mai departe în Cupa României.
Dar așa să se salveze de la retrogradare, nu, nu poate fi un sezon reușit. La nivel de investiții, a investit foarte mult în baza aia și anul trecut și anul acesta, foarte mulți bani”, a spus și Robert Niță.
„Are academie de foarte mulți ani, dar câți fotbaliști a scos?”, a fost problema ridicată de Dănuț Lupu. „A vândut cu câteva milioane. Borza e de la academie.
Mazilu, Grameni, cine a mai plecat… Mățan. Sunt jucători crescuți acolo. A vândut bine!”, a mai spus Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA.