FCSB a obținut un succes dramatic împotriva celor de la Drita, în prima manșă a turului trei preliminar al UEFA Europa League. În tribunele Arenei Naționale a fost și Raul, puștiul prezentat de FANATIK, care a venit special din Italia pentru a-l urmări pe Juri Cisotti.
Fotbalul ne oferă momente emoționante, iar unul dintre ele s-a consumat la partida câștigată de FCSB cu Drita, scor 3-2. Pe stadion a fost prezent și Raul, un puști care a venit de la 1200 de kilometri distanță pentru a-și vedea idolul, Juri Cisotti.
Înainte de meci, acesta spunea că își dorește mult să ia un autograf de la mijlocașul italian, dar finalul de joc l-a prins în lacrimi, el dorindu-și foarte mult să primească un tricou de la Cisotti.
Pe Arena Națională a fost și TikToker-ul dasdeniss, care l-a consolat pe puști după fluierul final. În același timp, acesta a lansat o invitație către fotbalistul celor de la FCSB și l-a rugat să îi ofere copilului un tricou de joc.
Mijlocașul transferat la începutul acestui an de la Oțelul a reacționat imediat și s-a întâlnit cu vloggerul pentru a-i înmâna tricoul pentru Raul. După ce s-a întâlnit cu Cisotti, acesta a inițiat un apel Videocall și l-a sunat pe copil, care a izbucnit în lacrimi.
Nu doar că a primit tricoul de la Juri Cisotti, dar unul dintre cei mai în formă jucători ai campioanei României a schimbat câteva cuvinte cu acesta în limba italiană. „Te întorci la București, ne vedem la stadion? Ne porți noroc”, a spus Juri Cisotti.
„Mi-ai făcut cel mai frumos cadou”, a fost răspunsul emoționant al puștiului. dasdeniss are o comunitate de peste 160.000 de oameni pe platforma TikTok și este una dintre prezențele constante de la meciurile FCSB-ului.