Etapa 24 din SuperLiga a oferit microbiștilor un nou episod al confruntării dintre Dinamo și Petrolul. Cele două rivale au dat-o la pace, din perspectiva scorului, însă suporterii s-au contrat puternic. Vezi pe Fanatik.ro ce amenzi au fost emise după derby.
Ce ar fi fotbalul profesionist fără rivalități. SuperLiga a livrat un nou episod interesant al meciurilor dintre Dinamo și Petrolul. „Câinii” aveau moralul la maxim după startul foarte bun din acest an, în timp ce „lupii” tânjeau după puncte.
Meciul din etapa 24 s-a încheiat cu scorul de 1-1, oaspeții reușind să dea lovitura finală grație gafei comise de portarul Epassy. La nivelul suporterilor, duelurile au fost și mai intense, existând un adevărat război al bannerelor pe „Arcul de Triumf”.
Comisia de Disciplină a venit a doua zi cu anunțul privind amenzile emise în urma partidei, iar Dinamo, gazda, a fost menționată în cazul a 4 sancțiuni din totalul de 14 aplicate.
„Referință meci de fotbal FC DINAMO București – FC PETROLUL Ploiești
Măsuri dispuse cu ocazia partidei:
În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit 2 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.
Totodată, jandarmii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 91.100 de lei. Subliniem faptul că, dintre acestea, 4 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 80.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar 2 sancţiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază şi protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
În fınal, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare”, se arată în comunicatul Comisiei de Disciplină.
Deși Dinamo a fost cea care a deschis scorul și părea că se îndreaptă către o nouă victorie, nu a reușit să îl dea pe spate pe Eugen Neagoe. Antrenorul Petrolului a fost convins că echipa lui nu va pierde meciul.
„Au fost periculoși, dar n-au avut ocazii. La 1-0 le-am spus colegilor de pe bancă că nu vom pierde acest joc, nu puteau să mai ducă ritmul în repriza a doua. Cred că au avut un șut sau două, cu golul, pe poartă. Cred că am făcut un joc tactic foarte bun. E greu să joci la Dinamo și să nu își creeze ocazii de gol. Au avut o posesie peste noi, și eu am avut așa, dar am plecat cu mâna goală. Cred că este un punct meritat!”, a spus, printre altele, Eugen Neagoe după meci.