News

A vrut să se protejeze cât mai bine și s-a vaccinat de trei ori. Acum e cercetat de polițiști

18.05.2021 | 12:42
A vrut sa se protejeze cat mai bine si sa vaccinat de trei ori Acum e cercetat de politisti
ADVERTISEMENT

Un bărbat din Botoșani este cercetat de polițiști, după ce s-a vaccinat de trei ori cu Pfizer.

Polițiștii din Botoșani s-au confruntat cu un caz unic. Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, s-a ales cu dosar penal, după ce a primit a treia doză de vaccin.

Acesta a mers la centrul de vaccinare și a cerut să i se administreze serul, dar a “uitat” să specifice faptul că efectuase deja rapelul în urmă cu doar o săptămână.

ADVERTISEMENT

A vrut să se protejeze cât mai bine și s-a vaccinat de trei ori

Polițiștii au început cercetările în cazul bărbatului de 49 de ani, din Botoșani, care s-a vaccinat de trei ori cu Pfizer. Aceștia spun că nu s-au mai întâlnit niciodată până acum cu această situație.

“În acest caz am întocmit dosar penal pentru fals în declarații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

ADVERTISEMENT

Totul s-a întâmplat la Maratonul Vaccinării din Botoșani. Bărbatul s-a prezentat cu buletinul și a cerut să i se administreze serul. Nu a specificat însă că în urmă cu o săptămână făcuse rapelul.  Pentru că erau foarte multe persoane, inițial acesta nu a fost identificat în baza de date.

“Fiind foarte aglomerat, probabil nu s-a așteptat validarea în sistemul informatic și a intrat în zona de vaccinare, unde a primit doza de vaccin. După ce i-a fost injectată doza, a declarat că a avut rapelul la vaccinul Pfizer în urmă cu o săptămână și că a primit a treia doză.

ADVERTISEMENT

Între timp, în sistemul informatic au apărut datele și că într-adevăr a fost vaccinat în urmă cu o săptămână. DSP a demarat o anchetă pentru a stabili exact firul evenimentelor”, a declarat Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică.

De ce a vrut bărbatul să facă a treia doză de vaccin

Bărbatul susține că a vrut să se vaccineze din nou, pentru că după primele două doze atât vederea, cât și auzul i s-au îmbunătățit. Ba mai mult, susține că ar dori să primească și o a patra doză de Pfizer.

ADVERTISEMENT

Producătorul serului susține ideea administrării unei a treia doze a vaccinului, dar perioada de timp dintre rapel și aceasta ar trebui să fie mult mai mare.

După ce bărbatul s-a vaccinat a treia oară, iar autoritățile au aflat, acesta a rămas sub supravegherea medicilor din centrul unde i s-a administrat serul.

Apoi, a fost dus la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Dorohoi.

ADVERTISEMENT
Tags: