News

A vrut să-și apere tatăl și a înjunghiat un bărbat. Tânăr de 18 ani din Craiova, reținut

Scandal monstru în Craiova, aici unde un tânăr de 18 ani a înjunghiat un bărbat pentru a-și apăra tatăl. A fost reținut pentru 24 de ore.
30.04.2024 | 12:37
A vrut sasi apere tatal si a injunghiat un barbat Tanar de 18 ani din Craiova retinut
A vrut să-și apere tatăl și a înjunghiat un bărbat. Foto (descriptiv) Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un tânăr de 18 ani, care a vrut să-și apere tatăl implicat într-un scandal, a înjunghiat un bărbat. Totul s-a întâmplat în noaptea de 28 spre 29 aprilie, într-o locuință din municipiul Craiova, județul Dolj.

Un tânăr a înjunghiat un bărbat, după ce și-a văzut tatăl bătut

Mai exact, un alt tânăr de 20 de ani, cu care tatăl agresorului ar fi avut un conflict, a venit acasă la acesta. Scandalul, izbucnit din motive necunoscute, ar fi continuat aici. La un moment dat, cel de 20 de ani l-a luat la bătaie pe bărbatul 47 de ani.

ADVERTISEMENT

Văzând că tatăl său se află sub ploaia de lovituri primite de la rival, băiatul de 18 ani a pus mâna pe un cuțit. Fără să stea pe gânduri, l-a înjunghiat pe tânărul de 20 de ani. Acesta s-a ales cu răni în zona abdominală.

„Din cercetări s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Craiova, s-ar fi deplasat la locuinţa unui bărbat de 47 de ani, unde, în urma unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe acesta.

ADVERTISEMENT

În sprijinul bărbatului ar fi intervenit fiul său, de 18 ani, care l-ar fi lovit pe tânăr, în zona abdominală, cu un obiect tăietor-înţepător”, au transmis polițiștii din Dolj.

Poliția a fost anunțată de o femeie de 46 de ani, cel mai probabil vecină a familiei respective. Aceasta a spus că în locuința de pe Aleea Călugăreni are loc un scandal monstru și este nevoie de intervenția forțelor de ordine.

ADVERTISEMENT

Victima a fost transportată la spital

Sosiți la fața locului, agenții l-au găsit pe tânărul de 20 de ani înjunghiat. La adresa cu pricina a fost solicitat și un echipaj medical. Victima a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind preluată și transportată la spital pentru investigații suplimentare.

În ceea ce îl privește pe tânărul de 18 ani, care a vrut să-și apere tatăl, acesta a plătit pentru gestul său necugetat. El a ajuns în custodia polițiștilor și dus la audieri. În cele din urmă, a fost reținut pentru 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Băiatul se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj (IPJ Dolj). Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

 

ADVERTISEMENT
Tags: