Aaron Boupendza pare că nu mai are viitor la Rapid București. Atacantul din Gabon și-a forțat plecarea de la echipă chiar la finalul cantonamentului din Dubai. Fotbalistul nu a urcat împreună cu restul echipei în avion, spunând că mai are de primit o sumă mare de bani de la club.
Până la urmă, o parte din bani i-au fost virați și s-a întors în București, însă e puțin probabil să mai joace pentru Rapid. El a fost exclus din lot, iar FANATIK a aflat că Aaron Boupendza nu mai este primit la antrenamente și nici în baza de pregătire.
Tot FANATIK a aflat că Rapid este pregătită de un proces cu atacantul Boupendza. Rapidul ar putea acționa în instanță, întrucât fotbalistul nu și-a respectat înțelegerea. Fotbalistul mai avea contract cu giuleștenii până în 2026, iar rezilierea unilaterală costă mai mult de un milion de euro.
Situația de la Rapid este una foarte complicată. Marius Șumudică a rămas fără jucătorul pe care și l-a dorit insistent în toamnă. Problemele nu se opresc aici. Clinton N’Jie va lipsi și el o perioadă, întrucât nu a primit viza pentru Emiratele Arabe Unite și a rămas în țară.
Antrenorul giuleștenilor a spus câteva cuvinte despre situația lui Boupendza. Marius Șumudică a recunoscut că a fost total surprins de atitudinea gabonezului și a declarat că nu va accepta acest comportament:
„Faci parte dintr-un grup și trebuie să te prezinți cum trebuie să te prezinți. Din punctul meu de vedere, el nu a făcut acest lucru. Indiferent că eu l-am adus, îmi place de el ca jucător, a jucat la un anumit nivel, iată că aceste probleme comportamentale îl trag în jos. Luni l-aș fi inclus în lotul pentru jocul cu Iași dacă nu făcea așa.
În astfel de situații, indiferent că eu l-am adus și că îmi place ca jucător, am luat decizia să nu-l mai iau în lot pe Boupendza. Trebuie să ai o conduită, nu poți să faci chiar ce vrei tu, iar astfel de abateri eu nu le accept. Va reveni la București în seara asta, după care nu e problema mea, avem președinte, avem patron.
În momentul în care există derapaje de tipul ăsta, eu nu pot să trec cu vederea. Pentru că pot să facă și alții la fel. Dacă tu nu răspunzi la telefon, dacă tu nu vrei să faci cum ți se spune, nu accept așa ceva. Mai departe este treaba conducerii”, a explicat Marius Șumudică la Digi Sport.
Aaron Boupendza este cotat de site-urile de specialitate la 3,3 milioane de euro. FANATIK anunța în urmă cu câteva săptămâni că gruparea din prima ligă a Turciei, Sivasspor, ar fi interesată de serviciile sale. Rămâne de văzut cum se va încheia această poveste.