Life

Abia întoarsă din SUA, Saveta Bogdan l-a caracterizat pe Cătălin Măruță: „La PRO TV”

A fost plecată în vizită la fiica ei, iar imediat ce a ajuns în România, Saveta Bogdan l-a vizitat pe Cătălin Măruță la PRO TV.
17.10.2024 | 09:24
Abia intoarsa din SUA Saveta Bogdan la caracterizat pe Catalin Maruta La PRO TV
Saveta Bogdan, caracterizare pentru Cătălin Măruță / sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

În fiecare vară, și chiar început de toamnă, Saveta Bogdan pleacă în Statele Unite ale Americii. Acolo locuiește fiica ei, iar poveștile pe care le are de peste ocean devin aproape de fiecare dată virale.

Ce a povestit Saveta Bogdan în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV

În acest an, celebra artistă de muzică populară a decis ca, imediat după ce s-a întors din SUA, să meargă în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, pentru a povesti prin ce peripeții a trecut peste hotare, dar și ce a făcut în săptămânile petrecute departe de România.

ADVERTISEMENT

Imediat ce a intrat în studioul emisiunii „La Măruță”, Saveta Bogdan a glumit cu cei prezenți, inclusiv cu Cătălin Oprișan, care se afla și el în platou. După ce i-a dat o tavă cu plăcintă, artista i-a spus jurnalistului, în glumă, că l-ar fi luat de bărbat, dacă nu era căsătorit, pentru că îi place cât de mult vorbește și că este amuzant.

„Am fost în America, am stat patru luni acolo. Am cântat, m-am plimbat peste tot. Am fost la Miami, la Santa Monica, la Hollywood, la Las Vegas, peste tot am fost. Pentru un om care se duce prima dată, trebuie să aibă trei job-uri și o relație acolo. Fără relație ce să cauți acolo? Acolo trebuie să ai trei job-uri ca să poți să trăiești”, a spus Saveta Bogdan în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV.

ADVERTISEMENT

Cum l-a caracterizat pe Cătălin Măruță

Saveta Bogdan a dezvăluit că fata ei este asistentă și că s-a întors în țară cu puțin timp înainte să meargă în emisiunea lui Cătălin Măruță.

ADVERTISEMENT

„Am fost la fata mea, ea are două joburi. Are casa ei. Fiica mea e de 15 ani acolo, e asistentă. Îi place”, a mai spus cântăreața.

Saveta Bogdan l-a caracterizat și pe Cătălin Măruță, în fața lui Cătălin Oprișan. Aceasta a afirmat că prezentatorul de la PRO TV este nașul televiziunii din România, și din acest motiv a ales să fie prezentă pentru prima dată după ce s-a întors în țară în emisiunea acestuia.

„După patru luni de absență, m-au chemat toți. Primul a fost Cătălin Măruță, pentru că aici e star. Se știe: nașul! PRO TV. Tu vrei să-l întreci, dar nu se poate”, i-a spus Saveta Bogdan lui Cătălin Oprișan.

ADVERTISEMENT

Celebra cântăreață de muzică populară a dezvăluit și că a avut parte de momente de panică atunci când s-a întors din SUA în România, deoarece avionul în care se afla a avut turbulențe când a trecut printr-un gol de aer, iar o cafea i s-a vărsat în poală.